Acasa Romania AutoItalia recheama in service Fiat 500L, Fiat Ducato si Lancia Thema vandute in Romania

AutoItalia recheama in service Fiat 500L, Fiat Ducato si Lancia Thema vandute in Romania

de Adrian Mitrea

Fiat 500L (sursa - Fiat)
Fiat 500L (sursa - Fiat)

Circa 30 de automobile Fiat 500L, sapte unitati Lancia Thema si 176 utilitare Fiat Ducato vandute in Romania sunt rechemate in service pentru probleme diverse, reiese din anunturi ale importatorului, AutoItalia.

In cazul Fiat Ducato rechemarea in service vizeaza manualul de utilizare deoarece indicarea orientarii scaunelor pentru transportul copiilor este gresita.

La 27 exemplare Fiat 500L este posibil ca apa provenita de la conducta de scurgere situata in partea dreapta a canalului de colectare sa se scurga pe alternator, ducand la formarea de gheata, la temperaturi scazute. In cazul a 7 unitati Fiat 500L este posibil ca motorul sa mearga neregulat la ralanti sau sa transmita socuri in deplasarea, in conditii de temperaturi scazute.

In cazul Lancia Thema, sapte unitati este posibil sa aiba pierderi ale lichidului de racire, din cauza unei conducte.

La fel ca si in cazul altor rechemari in service, reparatiile vor fi efectuate pe cheltuiala producatorului.

Printre marcile care au mai facut rechemari in service in acest an se numara Yamaha, Honda, Hyundai, Mitsubishi, Nissan, Toyota si Mercedes-Benz.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre