Acasa Foto FOTO: Electricul Volkswagen e-Golf porneste de la 34.900 Euro cu TVA in Germania

FOTO: Electricul Volkswagen e-Golf porneste de la 34.900 Euro cu TVA in Germania

de Adrian Mitrea

Volkswagen e-Golf (sursa - Volkswagen)

Volkswagen e-Golf, versiunea electrica a popularului model compact Golf, porneste de 34.900 Euro cu TVA in Germania, a anuntat producatorul auto german. Volkswagen e-Golf are o autonomie de pana la 190 km si atinge 100 km/h in 10,4 secunde. Bateria are garantie 8 ani sau 160.000 km.

Fata de restul modelele Golf, e-Golf poate fi recunoscut dupa inscriptiile specifice, semnaturile luminoase din fata, pentru luminile de zi (DRL), sub forma literei C. De asemenea, masina are faruri integrale cu LED, jante speciale (model Astana), mai aerodinamice, si anvelope cu rezistenta scazuta la inaintare. Coeficientul aerodinamic Cd este de 0,281.

Volkswagen spune ca pretul pentru 100 km parcursi cu acest e-Golf este de 3,28 Euro, avand in vedere un consum de 12,7 kWh pentru aceasta distanta, la preturile actuale pentru energie electrica din Germania. Bateria are o capacitate totala de 24,2 kWh.

Echipamentele standard mai includ, pe langa cele enumerate mai sus, sistemul de navigatie de Discover Pro, volan imbracat in piele, climatizare cu reglare automata, parbriz incalzit, sistem de racire/incalzire stationara.

Volkswagen e-Golf vine doar cu o caroserie cu patru portiere si dispune de un motor electric de 85 kW/115 CP, care dezvolta un cuplu maxim de 270 Nm. Pana la 60 km/h masina ajunge in 4,2 secunde, iar pana la 100 km/h in 10,4 secunde.

Principalul concurent al lui Volkswagen e-Golf este Nissan Leaf, insa clientii de automobile electrice de categorie apropiata se mai pot uita si la Renault ZOE Z.E. si BMW i3.

e-Golf este al doilea model electric de serie al Volkswagen, dupa e-up!.

Lasa un comentariu