Un numar de 18 automobile Subaru Trezia comercializate in Romania sunt rechemate in service deoarece un circuit al servodirectiei ar fi putut fi supus umezelii, in timpul procesului de fabricatie, iar in cel mai rau caz servodirectia masinii s-ar putea defecta neasteptat si volanul s-ar actiona mai greu.
„Autoturismele Subaru Trezia sunt echipate cu un sistem de directie actionat electric. Acest sistem contine un releu care inglobeaza un circuit care ar fi putut fi expus umezelii in timpul procesului de fabricatie. Umezeala continuta ar putea sa condenseze si sa formeze picaturi de apa care ar putea crea un scurt circuit intre terminalele releului. Acest lucru ar putea cauza intreruperea actionarii electrice a sistemului de directie cauzand aprinderea unei lampi de avertizare in bord si manevrarea greoaie a sistemului de directie”, spune Subaru Motors Trading, importatorul automobilelor Subaru in Romania.
Compania a trimis scrisori proprietarilor masinilor vizate si cand acestia se vor prezenta la service-urile marcii se va verifica daca masina este una dintre cele cu probleme. Daca DA, atunci va fi inlocuit modulul directiei asistate.
Ca si in cazul altor rechemari in service, operatiunea este gratuita.
Printre marcile care au mai anuntat rechemari in tara anul acesta se numara Fiat, Lancia, Mitsubishi, Audi, Ford, Lexus, Toyota, Volkswagen, Mercedes-Benz, Kia, Hyundai, Maserati, Mazda, Nissan si Renault.