Volvo a anuntat cateva tehnologii cheie care vor echipa noua generatie a SUV-ului XC90, confirmand astfel lansarea modelului pentru sfarsitul anului 2014. XC90 este cel mai vechi model din gama actuala a Volvo.
Dintre trei tehnologii cheie anuntate, una este cu adevarat interesanta si prezinta o noutate in industria auto. E vorba despre detectarea pietonilor in intuneric, a masinilor si ciclistilor, putand frana automat in cazul unui accident iminent.
O alta tehnologie anuntata pe noul Volvo XC90 este detectarea marginii fasiei de asfal si virare automata. Interesant este ca aceasta tehnologie poate functiona si in lipsa marcajelor rutiere cu vopsea alba/galbena, spune Volvo.
In fine, este vorba despre tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control) care poate copia intocmai miscarile inainte si inapoi ale masinii din fata (accelerare, franare), precum si asista soferul la mentinerea benzii de circulatie prin interventii automate asupra volanului.
Ulterior lansarii noului XC90 la sfarsit de 2014 noi tehnologii vor aparea pe modelele Volvo, cum ar detectarea animalelor si franare automata in caz de impact iminent si parcarea automata (permite soferului sa coboare la intrarea in parcare, iar masina gaseste singur un loc de parcare si executa manevrele necesare automat).
Toate aceste tehnologii vin in sprijinul filosofiei Volvo potrivit careia pana in 2020 nimeni nu ar mai trebui sa fie ranit grav sau ucis intr-un accident rutier daca se afla la volanul unei masini a marcii.