Acasa Romania Rovana Plumb, despre programul Rabla: Tichetul de 1.500 euro va fi transmisibil. Bugetul va fi aproximativ egal cu cel de anul trecut

Rovana Plumb, despre programul Rabla: Tichetul de 1.500 euro va fi transmisibil. Bugetul va fi aproximativ egal cu cel de anul trecut

de Vlad Barza

Motor Chevrolet Cruze Station Wagon (sursa - Chevrolet)
Motor Chevrolet Cruze Station Wagon (sursa - Chevrolet)

Tichetul valoric de 1.500 de euro care va fi acordat pentru casarea unui autoturism vechi in cadrul programului „Rabla” va fi transmisibil, iar bugetul total va fi „aproximativ egal, dar nu mai mare” decat in 2012, a declarat Rovana Plumb, ministrul Mediului, citata de MEDIAFAX. Anul trecut s-au cheltuit 153 milioane lei cu programul de innoire a parcului auto, suma care ar ajunge pentru aproximativ 23.000 de tichete in varianta de acum.

Prezenta la deschiderea Targului Romenvirotec de la Romexpo, ministrul Rovana Plumb a raspuns la intrebarile jurnalistilor legate de programul „Rabla” 2013, care va fi lansat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului in 15 aprilie.

Ministrul Mediului a spus ca dupa lansarea in dezbatere publica va mai trece o sapatamana in care se asteapta observatiile si propunerile celor interesati, inainte ca programul sa poata incepe. Modul in care se va desfasura programul va fi stipulat intr-un ghid de finantare, aprobat prin ordin de ministru, astfel ca nu va fi necesara adoptarea de catre Guvern.

Pana in acest moment este sigur ca valoarea voucher-ului va fi de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei, a precizat ministrul Rovana Plumb.

Pentru casarea unei masini va fi acordat un voucher, care va putea fi folosit pentru achizitionarea unui automobil nou sau va putea fi vandut de catre proprietar.

„Cu siguranta va fi posibila instrainarea tichetului, pentru ca sunt foarte multi cetateni care nu au posibilitatea sa isi cumpere un autoturism numai in baza tichetului”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul a adaugat ca nu va mai exista posibilitatea obtinerii unei reduceri mai mari la achizitionarea unui nou autoturism, prin prezentarea a pana la trei tichete valorice de catre cumparator.

Intrebata care va fi bugetul alocat programului anul acesta, ministrul Rovana Plumb a spus ca acesta este in evaluare, precizand totusi ca va fi „aproximativ egal, dar nu mai mare” fata de cel de anul trecut.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb declara, sambata, 6  aprilie, la Alba-Iulia, ca noul program pentru stimularea innoirii parcului auto nu se va mai numi „Rabla” deoarece ministerul are in vedere acordarea unor bonusuri suplimentare.

„Programul nu se va mai numi Rabla. Avem in vedere acordarea unor bonusuri suplimentare, dar vi le vom comunica la vremea respectiva. In afara de bonusul pe care l-am luat in calcul la achizitionarea unei masini electrice, de 2.500 de euro pe masina achizitionata, atat persoane fizice cat si persoane juridice, avem in vedere si acordarea unor bonusuri in cadrul acestui nou program pentru innoirea parcului auto, in vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon pentru Romania”, a afirmat Rovana Plumb.

Ea nu a dorit sa dezvaluie posibilele nume ale programului, spunand doar ca se lucreaza „pe trei formule”.

Rabla, cifrele ultimilor patru ani

In 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de masini, fiind cumparate aproape 60.000 de masini noi cu ajutorul bonurilor valorice, fata de 32.327 de masini scoase din uz prin editia 2009 a programului. In 2011 au fost scoase din uz 116.641 de masini vechi si au fost cumparate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfarsitul fiecarui an.

In 2012, au fost casate 44.857 de autovehicule uzate si achizitionate 15.149 de autovehicule noi, dintre care, 4.740 de origine autohtona, potrivit raportului AFM pe 2012. Pentru achizitionarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.

Anul trecut, AFM a alocat pentru derularea Programului „Rabla” un buget de 171.000.000 de lei, din care s-au cheltuit 153.888.600 de lei.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre