Comisia Europeana (CE) a anuntat luni, 23 octombrie, ca refuza solicitarea Frantei care spera ca importurile de masini din Coreea de Sud vor fi puse sub supraveghere, astfel incat sa existe posibilitatea de a le limita ulterior. Autoritatile de la Paris s-au plans in repetate randuri ca Acordul de Liber Schimb UE-Coreea afecteaza piata auto interna, insa reprezentantii CE spun ca lucrurile nu sunt nici pe departe asa de grave, iar UE are de castigat de pe urma acestei intelegeri.
Acordul de Liber Schimb dintre Coreea de Sud si UE, care prevede, printre altele, si eliminarea taxelor de import pentru masinile sud-coreene, a fost dur criticat de autoritatile franceze, care au cerut CE sa puna sub supraveghere acest acord comercial, ceea ce inseamna ca importatorii trebuie sa obtina o autorizatie inainte sa aduca masinile.
Practic, introducerea unei autorizatii ar permite masurarea in prealabil a efectelor acordului, mai exact numarul de masini ce vor fi introduse in tara. Acordul are o clauza care prevede reintroducerea taxelor pentru aceste masini daca vanzarile producatorilor europeni sunt afectate, insa acest acord a fost dat ca exemplu de cele doua parti si e greu de crezut ca poate fi anulat.
John Clancy, purtator de cuvant al CE, spune insa ca cererea Frantei a fost respinsa fiindca nu sunt indeplinite conditiile juridice. In plus, el spune ca desi numarul de masini aduse in UE din Coreea de Sud a crescut in ultimele luni, nu e nicio dovada ca aceasta crestere a fost concentrata in Franta.
Acordul de Liber Schimb UE-Coreea de Sud a intrat in vigoare in data de 1 iulie 2011, iar producatorii auto europeni s-au plans ca marci precum Hyundai sau Kia vor avea un avantaj competitiv nedrept. Totusi, John Clancy spune ca, desi piata auto franceza trece printr-o perioada dificila, acest lucru nu poate fi atribuit intrarii in vigoare a acordului cu tara asiatica. El adauga ca, la mai bine de un an de la inceperea acordurilui, datele sunt foarte incurajatoare si dovedesc faptul ca UE a avut de castigat.