Toyota Statele Unite ale Americii a depus o plangere in care spune ca unul dintre angajatii unei firme furnizoare de solutii IT a accesat ilegal secrete ale companiei, cum ar fi planuri pentru design si preturi pentru piese, informeaza Automotive News.
Una dintre cererile Toyota este ca indianul Ibrahimshah Shahulhameed, angajat al GlobalSource IT, sa nu paraseasca SUA si sa nu divulge secretele pe care a pus mana.
„Daca aceste informatii ar fi divulgate competitorilor sau facute publice, ar afecta grav Toyota si furnizorii, provocand prejudicii imediate si ireparabile”, spune Toyota in plangere.
Din document reiese ca Shahulhameed a fost concediat in data de 23 august, iar in apropierea miezului noptii s-a logat in sistenele informatice ale Toyota si pana la 6:30 dimineata, 24 august, a copiat, salvat si tiparit documente secrete.
Ibrahimshah Shahulhameed ar fi spart site-ul toyotasupplier.com si ar fi modificat 13 aplicatii aplicatii software, potrivit Toyota.
Situatia cu care se confrunta acum Toyota aminteste de scandalul de spionaj industrial de la Renault din 2011.