In timp ce la grupuri precum Peugeot-Citroen si Renault veniturile au scazut in primul trimestru, Volkswagen continua sa faca nota discordanta si afiseaza atat un profit in crestere cu 10%, cat si vanzari cu 26%. Parcursul de pe piata chineza si rezultatele fara precedent ale Audi sunt responsabile pentru situatia din prezent, iar grupul estimeaza ca profitul operational pentru intreg 2012 va fi peste valoarea de 11,3 miliarde de anul trecut.
Volkswagen Group a afisat profit operational de 3,2 miliarde euro, fata de 2,9 miliarde euro in Q1 2011, iar vanzarile au urcat puternic de la 37,5 miliarde euro, la 47,6 miliarde euro. Grupul a livrat in primele trei luni 2,16 milioane vehicule, cu 9% fata de perioada similara a lui 2011.
Cererea pentru Tiguan, Passat si Touareg a dus profitul operational al marcii Volkswagen la 1,1 miliarde euro, in timp ce la Audi vanzarile bune ale A6, A7 Sportback si A8 au dus profitul operational la 1,4 miliarde euro (+26%).
Si Skoda a avut un trimestru record, vanzarile trecand de 200.000 de unitati, iar profitul, de 200 milioane euro, pe fondul parcursului bun al unor modele precum Fabia si Yeti.
Seat a avut un parcurs interesant: desi livrarile au urcat cu cateva mii de unitati, de la 93.000, la 99.000, marca a inregistrat pierderi operationale mai mari (29 milioane euro, fata de 17 milioane euro in Q1 2011).
La divizia Vehicule Comerciale profitul operational a urcat cu 34%, pana la 124 milioane euro, pe fondul unor vanzari ce au depasit 100.000 vehicule.
Cel mai mare grup auto european caracterizeaza rezultatele financiare ca fiind per ansamblu satisfacatoare „In lumina mediului economic dificil, ne putem declara multimiti de performantele bune ale grupului”, spune Dieter Potsch, director financiar al VW Group.