Nissan va produce in uzina Sunderland din Marea Britanie, incepand cu 2014, un nou automobil compact, dupa investitii de peste 150 milioane euro, sustinute si de guvern prin ajutoare de stat de aproape zece milioane euro. Noul model va fi un hatchback mediu care va concura cu automobile precum Renault Megane si Volkswagen Golf.
In prezent Nissan produce la Sunderland modelele Qashqai, Qashqai + 2, Juke si Note, iar din 2013 va intra in fabricatie acolo si automobilul electric Leaf, precum si un hatchback de clasa mica (segment B) prefigurat de conceptul Invitation.
Pentru a fabrica versiunea de serie a lui Invitation si noul hatchback mai mare (cel din 2014) Nissan va crea 3.000 de locuri de munca direct si indirect (la furnizori) in Marea Britanie, a anuntat compania.
Constructia fabricii Nissan din Sunderland a inceput in 1984, iar in 1986 a inceput productia efectiva. De atunci si pana in prezent la Sunderland au fost produse 6,5 milioane de masini, 80% dintre acestea fiind exportate in aproape 100 de piete internationale.
In 2011 Nissan avea 5.600 angajati la Sunderland, iar productia a totalizat 480.485 unitati.