Acasa Industrie Daca va decide sa inchida uzine din Anglia si Germania, Opel ar putea muta productia in Europa de Est, Asia si America de Sud

Daca va decide sa inchida uzine din Anglia si Germania, Opel ar putea muta productia in Europa de Est, Asia si America de Sud

de Vlad Barza
Uzina Opel Eisenach (sursa - Opel)
Uzina Opel Eisenach (sursa - Opel)

Opel va muta productia auto in tari precum Rusia, Polonia, China si Brazilia in cazul in care va decida sa inchida uzina germana Bochum si cea britanica din Ellesmere Port, scrie publicatia Der Spigel, citand documente ale constructorului auto. In weekend, Friedrich Stracke, seful Opel, a spus ca pana in 2014 cu siguranta nu se va inchide nicio uzina si a adaugat ca se cauta solutii de eficientizare.

Der Spiegel scrie ca Opel va inchide in 2015 uzina de la Bochum si adauga ca si cea din Ellesmere Port (UK) va avea o soarta similara. Cotidianul german mai scrie ca, daca va fi cerere in piata, va creste capacitatea de productie in Polonia, Rusia, China, India, Brazilia si Mexic.

Der Spiegel scrie ca are informatii dintr-un document prezentat la o intrunire interna a Opel, document din care reiese un obiectiv clar: cresterea cu 300.000 de unitati pana in 2016 a exporturilor catre Europa din uzine precum China, Coreea de Sud si Mexic.

Opel are pierderi mari si nu a reusit inca sa ajunga in punctul de break-even, iar nevoia de restructurare este clara. Totusi, seful companiei, Karl-Friedrich Stracke, a spus in weekend pentru Bild ca nu se va inchide nicio uzina pana in 2014 si ca Bochum este o uzina care construieste trei produse cheie si trebuie gasite neaparat variante pentru ca ea sa devina mai eficienta. Bochum construieste Astra, Zafira si Zafira Tourer.

Documentul citat de presa germana mentioneaza si ca pana in 2016 sunt planuri ca uzina din Gliwice (Polonia) sa aiba o capacitate cu 25% mai mare. Anul trecut unitatea poloneza a construit 160.000 de masini Astra si Zafira.

Vanzarile Opel in UE au scazut cu 20% in primele doua luni, de la peste 140.000 masini, la 113.000. Cota de piata a scazut de la 7%, la 6,1%. Compania a avut pierderi de peste 700 milioane dolari anul trecut.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre