Acasa Mazda Dealerul GTT, care vinde Opel si Chevrolet, a inceput sa comercializeze si Mazda

Dealerul GTT, care vinde Opel si Chevrolet, a inceput sa comercializeze si Mazda

de Adrian Mitrea

Mazda GTT (sursa - Mazda Romania)

Dealerul auto German Top Trading (GTT), care vinde in Bucuresti Opel si Chevrolet de mai multi ani, a deschis un showroom si pentru Mazda in Capitala. Numarul de dealeri Mazda la nivel national a ajuns astfel la 12, acestia fiind prezenti pe piata prin 14 reprezentante, a anuntat Mazda Romania.

„Am inceput noul an intr-o nota pozitiva prin extinderea numarului de parteneri Mazda. Odata cu noul dealership Mazda GTT numarul de puncte de vanzare din capitala ajunge la 4, acoperind toti polii comerciali ai Bucurestiului”, a declarat directorul Mazda pentru Romania, Cristian Rigu, intr-un comunicat de presa.

Reprezentanta Mazda GTT are o suprafata de 185 metri patrati (mp) si este situata in Str. Turnu Magurele nr. 270D, iar operatiunile de service se vor efectua in Bd. Theodor Pallady, nr. 42B, unde functioneaza complexul auto integrat pentru marca Opel.

Lasa un comentariu