Vanzarile mondiale ale marcii BMW au crescut cu 12,8% in 2011, la 1,38 milioane unitati, anul trecut devenind astfel cel mai bun din istoria marcii premium germane. Marca MINI a crescut cu 21,7%, iar Rolls-Royce cu 30,5%. Atfel, toate marcile auto din Grupul BMW au avut vanzari in crestere in 2011.
BMW
Dupa un 2010 cu vanzari record (1.224.280 unitati), incheierea lui 2011 a adus marcii premium germane un nou record absolut in materie de vanzari (1.380.384 masini). Principalele noi modele ale marcii (X3, Seria 1, Seria 5) au avut cresteri consistente ale vanzarilor, iar pentru 2012 BMW asteapta o noua crestere a vanzarilor globale multumita noului Seria 3.
MINI
Marca premium britanica aflata din anul 2000 sub tutela Grupului BMW a avut vanzari in crestere cu 21,7% anul trecut (de la 234.175 unitati la 285.060 masini), in principal datorita SUV-ului de oras Countryman. Acest model, cel mai mare din istoria MINI, a fost vandut in 89.036 exemplare in 2011, primul an complet in care masina s-a aflat pe piata.
Rolls-Royce
Marca de lux britanica Rolls-Royce, detinuta de Grupul BMW, a bifat un nou record in 2011, cu 3.538 masini, in crestere cu 30,5% fata de 2010 (2.711 unitati). Recordul anterior, de 3.347 masini, a fost stabilit de Rolls-Royce in 1978.
BMW Motorrad
Marca de motociclete BMW din cadrul Grupului a avut si ea vanzari in crestere cu 6,4% in 2011, la un total de 104.286 unitati (98.047 motociclete in 2010). Anul record anterior pentru BMW Motorrad a fost 2007 (102.467 unitati), insa vanzarile din 2011 au fost mai mari cu 1,8%. Pe de alta parte, Husqvarna a avut vanzari in scadere cu 23% anul trecut, la 9.286 unitati (12.066 exemplare in 2010).