Acasa Foto FOTO: Volkswagen Cross Coupe ne arata directia in care merge designul SUV-urilor marcii, dar si tehnologii viitoare

FOTO: Volkswagen Cross Coupe ne arata directia in care merge designul SUV-urilor marcii, dar si tehnologii viitoare

de Adrian Mitrea

Volkswagen Cross Coupe Concept (sursa - Volkswagen)

Volkswagen expune la Salonul Auto de la Tokyo (30 noiembrie-11 decembrie), in premiera mondiala, studiul Cross Coupe, un SUV de mici dimensiuni ce pare ca vrea sa fure clientela de la mai marii BMW X6 si Infiniti FX. Volkswagen Cross Coupe ne arata directia in care merge designul SUV-urilor marcii germane si dezvaluie tehnologii noi de propulsie, cu un impact mai redus asupra mediului.

Volkwagen nu spune ca va produce acest model, ci doar ca el prefigureaza designul viitoarelor sale SUV-uri. Oricum, ipoteza ca masina sa intre in productia de serie nu este exclusa, cu atat mai mult cu cat segmentul SUV-urilor este in crestere.

click aici pentru galeria foto

Cross Coupe este primul vehicul (desi doar experimental) creat pe noua platforma modulara MQB a Volkswagen. Cross Coupe are un motor electric in spate si unul in fata, imperecheate cu un propulsor turbo pe benzina (TSI) de 110 kW/150 Cai Putere (CP) ce dezvolta un cuplu maxim de 210 Newton-metru (Nm). Puterea este transmisa rotilor printr-o cutie de viteze cu dublu ambreiaj (DSG).

Utilizand doar energia din bateria litiu-ion de 9,8 KWh, SUV-ul poate parcurge o distanta de pana la 45 km. Acumulatorul este amplasat in tunelul median (pe centrul masinii) si poate fi reincarcat la priza sau in timp ce funtioneaza propulsorul TSI.

In mod normal, motorul pe benzina si cel electric din fata (40 kW/54 CP, 180 Nm) pun in miscare, impreuna sau separat, rotile din fata. In cazul in care soferul activeaza tractiunea integrala intervine si celalalt motor electric, integrat in spate, care livreaza 85 kW/115 CP si un cuplu de 270 Nm. Puterea reala combinata a sistemului hibrid de propulsie este de 195 kW/265 CP.

Acceleratia pana la 100 km dureaza 7 secunde, iar viteza maxima este de 201 km/h. In modul electric Volkswagen Cross Coupe poate atinge o viteza maxima de 120 km/h. Soferul poate opta pentru unul dintre cele trei moduri de condus disponibile: City (consum minim de energie), Sport (performante optime, cu accentul pus pe sportivitate) si Offroad (4×4 permanent).

Consumul mediu este de 2,7 litri de benzina/100 km, iar emisiile de CO2/km masoara 62 grame. Avand un rezervor de 55 litri, masina poate parcurge, teoretic, o distanta de 855 km fara sa aiba nevoie de realimentare.

Volkswagen Cross Coupe are 4.345 mm lungime, fiind mai lung decat un Golf, dar mai scurt decat Tiguan. In pofida dimensiunilor reduse, ampatamentul este mai mare cu 26 mm fata de Tiguan, rotile conceptului fiind amplasate foarte aproape de extremitatile caroseriei. SUV-ul are 1.868 mm latime, 1.523 mm inaltime si cantareste 1.748 kg cu rezervorul plin. Volkswagen Cross Coupe are un ecartament mai mare in cazul rotilor din spate (1.613 mm, fata de 1.585 mm pentru rotile anterioare).

Echipa de design a fost condusa de Walter de Silva, designerul-sef al Grupului Volkswagen, si Klaus Bischoff.

Lasa un comentariu