Acasa Evenimente Salonul Auto Bucuresti & Accesorii isi deschide portile pe 5 octombrie

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii isi deschide portile pe 5 octombrie

de Adrian Mitrea

SAB&A (sursa - sab.ro)

Dupa patru ani de absenta a unui salon auto in Romania, miercuri, 5 octombrie, isi deschide portile Salonul Auto Bucuresti & Accesorii (SAB&A), la Romaero Baneasa. Pretul unui bilet de intrare este de 20 lei, iar vizitatorii vor putea sa vada masini abia lansate in Romania, sa faca teste si sa participe la tombole si concursuri, au anuntat organizatorii.

La SAB&A vor fi expuse si piese si accesorii auto, echipamente si utilaje pentru service-uri si spalatorii auto, sisteme audio si de navigatie. In cadrul salonului vor avea standuri si societati de leasing si asigurari auto.

Printre masinile care vor putea fi vazute la SAB&A se numara noul BMW Seria 1, noul Hyundai Elantra, MINI Coupe, Range Rover Evoque si Jaguar XF facelift (restilizat).

Pe durata a cinci zile, pana pe 9 octombrie, spatiul expozitional de la Romaero se va transforma intr-o arena pentru test drive, demonstratii, workshop-uri, conferinte si prezentari de produse. Arena va fi punctul de atractie al evenimentului, aici urmand sa aiba loc testele si demonstratiile auto sustinute de Federatia Romana de Automobilism Sportiv (FRAS) si Asociatia Asistentei Rutiere din Romania (A-CAR).

De miercuri pana sambata, inclusiv, SAB&A va fi deschis intre orele 10:00 si 20:00, iar duminica, in ultima zi, programul este intre orele 10:00-18:00. Deschiderea oficiala si conferinta de presa SAB&Accesorii 2011, vor avea loc miercuri, 5 octombrie, la ora 12:00. Accesul vizitatorilor va fi permis incepand cu ora 10:00.

Parcarea costa 10 lei/zi, iar in pretul de 20 lei al unui bilet de intrare este inclus si un voucher de 5 lei pentru fast food. Pe baza biletului de intrare vizitatorii vor putea participa la o tombola pentru un ATV Linhai Worker 4×4.

Pret unui bilet de acces la SAB & Accesorii 2011 este de 20 lei si contine: voucher fast food in valoare de 5 lei. Vizitatorii vor avea ocazia de a participa la tombola SAB&A 2011, premiul cel mare fiind un ATV Linhai Worker 4×4.

Compania organizatoare, Premium Expo, este controlata de Sorin Radacineanu, fiul lui Liviu Radacineanu, cel care organiza SAB in anii ’90. Ultima editie a SAB a avut loc in anul 2001, iar din 2003 locul acestui eveniment a fost preluat de mai titratul Salon International Auto Bucuresti (SIAB), organizat o data la doi ani (deci 2003, 2005 si 2007). In lipsa SIAB din 2007 incoace, Premium Expo a incercat sa organizeze SAB&A in 2009, dar evenimentul a fost anulat pe ultima suta de metri din cauza ca numarul companiilor auto care ar fi vrut sa participe a fost prea mic, iar desfasurarea intregului eveniment nu s-ar fi putut ridica la un nivel acceptabil pentru public si participanti.

SIAB din 2011 a fost anulat, iar activitatea firmei care organiza evenimentul auto a fost suspendata. In lipsa evenimentului auto cu titlu international, este organizat SAB&A.

0-100.ro este partener media al SAB&A si va avea un stand in cadrul salonului. Cei care-l vor vizita vor avea parte de surprize.

Lasa un comentariu