Acum patru ani tanarul Mate Rimac a inceput sa modifice masini BMW pentru a participa la curse intre automobile electrice. Pe atunci foarte putini auzisera de afaceristul croat, insa Rimac a uimit acum pe toata lumea prezentand la salonul auto de la Frankfurt o masina electrica de aproape 1.100 CP. Cum a ajuns Rimac sa faca cea mai puternica masina electrica din lume, ce planuri are cu ea si ce sanse de izbanda are puteti citi in articol.
Mate Rimac s-a apucat la 19 ani sa-si tuneze BMW-ul Seria 3 pentru a participa cu el la curse intre masini electrice si a reusit locul sase la o intrecere de peste 500 km intre Italia si Germania. Impreuna cu cativa prieteni a modificat mai multe modele intr-un garaj de langa Zagreb, insa scopul era producerea unui supercar electric.
Ca ajutoare, tanarul a cooptat in compania Rimac Automobili fosti angajati de la Pininfarina si o echipa de 25 de oameni a muncit doi ani pentru a aduce la salonul de la Frankfurt unul dintre cele mai surprinzatoare automobile: Rimac concept_one, masina electrica ce dezvolta 1.088 CP, ajunge in 2,8 secunde la 100 km/h si poate atinge 305 km/h.
Sistemul de propulsie este format din patru motoare electrice distincte, iar creatorul masinii spune ca autonomia ajunge la 600 km. Compania foloseste, asa cum era de asteptat, superlative pentru a descrie conceptul, dar marele pariu este comercializarea masinii. Rimac a anuntat ca vrea sa produca 88 de exemplare ale masinii, incepand cu 2013, iar tinta initiala este Abu Dhabi cu foarte bogatii sai locuitori.
Marea provocare tine insa de faptul ca Rimac are nevoie de multe milioane de euro pentru a-si duce visul la indeplinire, iar in calea sa stau multe obstacole. Trebuie sa convinga investitorii ca proiectul are potential si mai ales ca aceasta masina va fi fiabila, chiar daca in constructia ei nu se implica o companie cu traditie. In plus, Rimac nu a comunicat pretul masinii, dar e de asteptat sa fie in jurul a cateva sute de mii de euro dat fiind ca Tesla Motors – cea mai cunoscuta masina electrica – costa 100.000 euro si are autonomie, viteza maxima si specificatii inferioare celor pretinse de supercar-ul croat. Si aici ar mai fi o problema: daca performantele viitoarei amsini vor fi net sub cele pretinse, vanzarile vor avea clar de suferit.
Va fi interesant de urmarit cum va reusi tanarul croat sa convinga investitorii ca merita sa bage bani intr-un proiect inedit care ar trebui sa atraga aproape 100 de oameni super-bogati care ar putea oricand sa-si ia super-masini cunoscute, si nu un brand croat care e la inceput.