Infiniti a avut la standul sau de la Salonul Auto de la Frankfurt (13-25 septembrie) cel mai titrat pilot al momentului din lumea sporturilor auto de viteza, Sebastian Vettel, campion in Formula 1 in 2010. El a dezvaluit marti (13 septembrie) o versiune extrema a SUV-ului Infiniti FX, care-i poarta numele si pentru ale carui setari a lucrat strans cu inginerii marcii premium japoneze.
Germanul Sebastian Vettel a a devenit in luna mai ambasadorul marcii premium a Nissan, Infiniti. Din acest rol Vettel, 23 de ani, se implica activ in promovarea imaginii Infiniti la curse si alte evenimente. Astfel de parteneriate intre producatori auto si piloti sau alte vedete internationale sunt la moda in industria auto.
galeria foto de la standul Infiniti
Versiunea Infiniti FX Sebastian Vettel este cel mai usor, mai rapid si mai aerodinamic model FX construit vreodata. Acesta reflecta dorinta campionului mondial de a urca la volanul unui crossover care atinge 300 km/h, pe care il poate conduce pe autostrazile fara limita de viteza din tara sa natala, spune Infiniti.
Avand la baza modelul FX50S Premium propulsat de un motor V8, care este oricum rapid si performant, versiunea FX Sebastian Vettel prezinta modificari la motor, suspensie si caroserie. Pe masina sunt implementate si imbunatatiri aerodinamice realizate in colaborare cu Red Bull Racing. Aceasta versiune speciala a SUV-ului FX are si un interior deosebit de celelalte masini FX50S Premium.
click aici pentru poze oficiale cu Infiniti FX Vettel version
Infiniti este o marca premium infiintata in 1985, iar in ultimii ani a luat cu asalt piata europeana, unde este inca putin cunoscuta. Masinile Infiniti sunt importate oficial in Romania din 2009, de catre Grupul AutoItalia.
0-100.ro a publicat un test drive cu Infiniti FX30d si il poti vedea aici.
Corespondenta de la Salonul Auto de la Frankfurt. Poti citi aici toate stirile asociate acestui eveniment sau accesand rubrica Frankfurt 2011 special creata in capul sitului.