Ford Romania propune cresterea tarifelor practicate de Registrul Auto Roman (RAR), inasprirea controalelor institutiei, dar si verificarea starii platii TVA pentru masinile rulate aduse din alte tari, in ideea ca statul roman sa gestioneze mai eficient parcul si piata auto. Aceste masuri ar putea fi vazute ca alternative mai bune la actuala taxa auto, potrivit sefului Companiei Nationale de Vanzari (CNV) a Ford in Romania, Henrik Nenzen.
Intr-o discutie cu reprezentanti ai presei centrale, Nenzen a intrebat jurnalistii care ar fi o solutie viabila pentru modificarea taxei auto, dar, in acelasi timp a venit si cu versiunea Ford Romania.
Intrebat ce face lobby-ul companiei pe tema taxei auto, Nenzen a explicat ca noua modificare asteptata a taxei auto va duce la blocarea pietei, in ansamblul ei, atat pentru masini noi, cat si pentru automobile rulate. In discutie se afla o varianta prin care taxa auto sa fie platita la cumpararea oricarei masini pentru care proprietarul de dinainte nu a platit-o la inmatricularea sau reinmatricularea in Romania, insa e neclar care va fi sistemul de calcul.
„Eu, daca as avea un Ford Focus din 2006, l-as vinde acum, inainte sa se modifice taxa”, a spus Nenzen, argumentand ca valoarea masinilor rulate va scadea dupa modificarea legislatiei.
Oricum, spune oficialul Ford, in viitor va fi mai greu pentru clienti sa-si cumpere masini.
„Le-am spus dealerilor… De ce nu va sunati clientii care au cumparat in trecut masini de la voi sa le vanda acum, repede, si sa-si cumpere altele noi?”, a declarat Nenzen.
Potrivit acestuia, taxe mai mari la RAR si verificarea emisiilor reale ale masinii, nu doar ce scrie in documente, ar aduce incasari mai mari la bugetul statului si piata auto ar fi mai bine controlata, oamenii fiind incurajati sa-si cumpere masini mai noi.
Un alt element cheie este verificarea mai aspra a starii platii TVA pentru a evita situatiile in care un roman cumpara o masina rulata din Germania, primeste TVA inapoi de la statul german si o inmatriculeaza in Romania eludand plata TVA.
Pe langa cele doua masuri de mai sus, corect ar fi, spune Nenzen, ca taxa auto sa scada si pentru masinile noi cu acelasi procent ca pentru cele rulate. In caz contrar clientii de automobile noi ar simti ca s-ar face o nedreptate si efectul psihologic nu e de neglijat.
Dupa Renault, si Ford spune ca vanzarile din acest an merg slab.
„La rata actuala de vanzare, piata de automobile pe 2011 s-ar incheia cu circa 85.000 de masini noi livrate, sub nivelul de anul trecut (94.500 unitati noi intrate in circulatie – n.r.). Cred totusi ca vanzarile isi vor reveni in a doua parte a anului si vom avea o mica crestere, de 10-15%”, a spus Nenzen.
Potrivit acestuia, intreaga retea de dealeri Ford trebuie sa scoata din buzunar circa doua milioane de euro pentru a derula vanzari prin Programul Rabla, in asteptarea banilor guvernamentali. Astfel, spune Henrik Nenzen, chiar daca dealerii isi recupereaza banii de la stat, eforturile financiare ale retelei sunt mari.
Programul Rabla a ajuns in 2011 la a 7-a editie consecutiva, iar unii directori auto de top spun ca efectele negative ale acestuia au inceput sa se vada.