Aproape simultan cu celebra cursa italiana de la Mille Miglia, devenita sarbatoare in calendarul pasionatilor de masini, Capitala a tinut, in stilul ei, un sfarsit de saptamana dedicat pasionatilor de masini si motoare. Mirosul de cauciuc ars, adrenalina, pasiunea, o multime de femei frumoase si, desigur, masinile modificate au fost elementele care au marcat cele doua zile. La unul dintre evenimente si-a facut aparitia si fostul premier Calin Popescu Tariceanu, care a lasat Citroen si Ford la o parte si s-a urcat intr-un Chevrolet Bel Air restaurat ireprosabil.
Campionatul National de Indemanare Auto, organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv (FRAS), s-a tinut in parcarea Carrefour Militari. Fosti piloti, amatori si tinere sperante ale pilotajului romanesc, au aratat ca indemanarea nu tine cont de varsta soferului sau a masinii.
click aici pentru galeria foto
La Romexpo a avut loc Romanian Tuning Show (13-15 mai), acesta fiind si singurul eveniment dintre cele trei la care vizitatorii au trebuit sa plateasca taxa de intrare. Probabil ca promovarea slaba si pretul de 20 lei a facut ca numarul de curiosi sa fie semnificativ mai mic decat in alti ani, la evenimente similare. Macar cei care au intrat au putut admira masini modificate cu bun gust, au stat mai putin la coada ca sa-si faca pozele cu nelipsitele femei frumoase si nu s-au mai calcat in picioare sa vada spectacolul de drift (derapaje controlate cu masina).
click aici pentru galeria foto
Baneasa Shopping City si Repsol au pus accentul pe calitate si pe nume mai cunoscute printre automobilisti. Parcarea complexului comercial din Baneasa a devenit o mica arena in care piloti precum Bogdan Marisca, Danny Ungur si Vlad Cosma au alergat si au ars cauciucuri pentru spectacol, nu pentru puncte. Cativa norocosi din public au putut chiar experimenta cum e sa fii copilot. Doi specialisti in drift, Mouse si Sorin Ene (zis si HAI-ul) s-au fugarit prin parcare si au ars anvelope de dragul spectacolului.