Subaru expune la Salonul Auto International de la New York (20 aprilie-1 mai) noua generatie a modelului compact Impreza, versiunile de caroserie sedan si hatchback cu cinci usi. Lansarea in Romania este planificata pentru sfarsitul acestui an, potrivit oficialilor Subaru Motors Trading, importatorul marcii nipone pe plan local.
Noua generatie Subaru Impreza are aceleasi dimensiuni exterioare ca modelul pe care-l inlocuieste, dar are un apatament usor marit, la 2.644 mm, fata de 2.621 mm in cazul versiunii care iese din productie. Baza montantului A (al parbrizului) a fost deplasata spre inainte cu 200 mm, iar portierele au crescut in dimensiuni pentru un acces mai facil in habitaclu.
click aici pentru galeria foto
Specificatiile detaliate si motorizarile difera in functie de piata, dar in Europa este asteptata o motorizare de baza de 1,6 litri, cuplata fie la o transmisie manuala cu cinci viteze, fie la una cu variatie continua (CVT), perceputa ca „automata” de utilizator.
Motorizarile de capacitate mai mare vor veni standard cu transmisii manuale cu sase viteze sau cu transmisii CVT capabile sa simuleze si un mod secvential cu sase rapoarte, schimbarile manuale realizandu-se de la niste padele amplasate in spatele volanului.
Conform traditiei Subaru, toate versiunile Impreza vor avea tractiune integrala.
Modelul Subaru Impreza WRX STI, versiunea de performanta extrema a modelului Impreza, va ramane in continuare la vanzare fara modificarile aduse de noua generatie.