Acasa Romania Skoda Octavia Tour II porneste de la 11.496 euro in Romania, inclusiv TVA

Skoda Octavia Tour II porneste de la 11.496 euro in Romania, inclusiv TVA

de Adrian Mitrea

Skoda Octavia Tour II (sursa - Skoda)

A doua generatie a modelului low cost Skoda Octavia Tour, care este de fapt o Octavia II fara facelift, are in Romania preturi cu TVA inclusa cuprinse intre 11.496 euro si 13.571 euro, a anuntat importatorul marcii cehe pe plan local, Porsche Romania.

La fel ca si predecesorul sau, noua Octavia Tour este disponibila atat cu o caroserie sedan, cat si cu una combi (break). Vanduta sub numele „Tour” inca din 2004, Octavia I este un model ce a cumulat pana acum peste 1,4 milioane de vehicule vandute.

Gama de motorizari curprinde trei unitati, fiecare asociata unei cutii de viteze manuale cu cinci trepte. Disponibilitatea motorizarilor depinde de piata: vehiculele vandute in Uniunea Europeana vor fi dotate cu motoarele pe benzina de 1,4 litri (59 kW/80 CP) si 1,6 litri (75 kW/102 CP), in timp ce clientii din afara UE pot alege intre unitatile pe benzina de 1,6 litri (75 kW/102 CP) si turbo diesel (TDI) common-rail de 2 litri (81 kW/110 CP).

Cea de-a doua generatie Octavia Tour vine standard cu dotari precum airbag-uri pentru sofer si pasager, ABS, servodirectie, inchidere centralizata, oglinzi retrovizoare laterale reglabile electric, volan cu patru spite si scaun sofer reglabil pe inaltime.

Preturi Skoda Octavia Tour II (sursa - Porsche Romania)

Lasa un comentariu