Acasa Piata Auto Renault se axeaza pe imbunatatirea imaginii de marca, dorind sa ajunga Nr. 1 in Romania

Renault se axeaza pe imbunatatirea imaginii de marca, dorind sa ajunga Nr. 1 in Romania

de Adrian Mitrea

Sigla Renault (sursa - 0-100.ro)

Renault se concentraza pe imbunatatirea imaginii de marca, avand ca scop final redobandirea pozitiei de cea mai bine vanduta marca auto straina in Romania, titlu pe care si-l disputa in prezent cu Volkswagen si Skoda.

Renault ar putea livra circa 9.000 de masini in Romania in tot acest an, reprezentand o cota de piata de 8%, potrivit estimarilor directorului de marketing al Renault, Dacia si Nissan in Romania, Mihai Bordeanu.

„Chiar nu vad motive pentru care Renault n-ar fi numarul 1 in Romania la ce amploare a luat toata afacerea aici: prezenta Renault Technologie Roumanie, centrul tehnic Titu, centrul de design… toate aceste elemente ne indreptatesc sa vrem sa fim numarul 1. Si o sa fim!”, a spus Bordeanu.

Desi o masina de buget, Symbol, reprezinta circa 40% din vanzarile Renault in Romania, compania pregateste o strategie de durata, axata pe valoare adaugata marcii.

„Ne intereseaza foarte mult, acum, sa comunicam si imagine. De aceea lansam Twingo Miss Sixty, de aceea am lansat Megane R.S., de aceea vom lansa masinile electrice… tocmai ca sa aratam ca pe langa un sedan bun (Symbol – n.r.), fiabil si accesibil putem face si masini deosebite, cu stil”, a explicat Bordeanu.

Discountul, o problema

„Exista teoria ca masinile se vand cu discount. Nu cred ca va disparea vreodata. Ceea ce va disparea, sper, la un moment dat, este discountul de tip strigat. Una este discountul pe care-l capeti la showroom intr-o discutie particulara cu consultantul de vanzari si alta este discountul strigat pe care il vedeti pe parbriz: 7.000 de euro discount! Geamurile showroom-urilor la fel… Noi am incercat sa evitam asta, nu fac parte din politica noastra”, s spus oficialul Renault.

Potrivit acestuia, discounturile foarte mari, in special cele strigate, erodeaza imaginea marcii si distrug valoarea de revanzare.

Editie speciala pentru Symbol in martie 2011

Pentru ca Symbol are deja cativa ani pe piata si nu a suferit modificari, anul viitor, in martie, va fi lansata o editie speciala.

„O sa lansam la anul, in martie, editia speciala Twingo Collection. (…) Va avea elemente de design noi. Motorizarile vor fi aceleasi pe care le stiti”, a spus Bordeanu.

Piata auto romaneasca s-ar putea dubla in cativa ani

Vanzarile de automobile noi din Romania au scazut treptat din 2007 (anul cel mai bun din istorie – n.r.) incoace, cu descresteri foarte puternice in 2008 si 2009. Nici 2010 nu va fi un an grozav, piata automobilelor noi fiind estimata la circa 100.000 de automobile, in scadere fata de anul trecut.

Totusi, speranta moare ultima.

„Un grad de motorizare corect pentru Romania ar fi cel putin la dublul pietei de acum. (…) O sa ajungem iar acolo, dar nu atat de repede”, a declarat Bordeanu, gandindu-se la anul 2007, cand au fost livrate peste 300.000 de masini noi in Romania.

Lasa un comentariu