Acasa Fiat In garajul nostru: Fiat Doblo Panorama

In garajul nostru: Fiat Doblo Panorama

de Adrian Mitrea

Fiat Doblo Panorama (sursa - 0-100.ro)

Fiat Doblo a ajuns la a doua generatie si e acum cu aproape 14 centimetri mai lung si cu 11 centimetri mai lat decat predecesorul sau, lansat in anul 2000. Chiar si asa, marimea nu inseamna totul, pentru ca pasagerii nu resimt atat de bine cresterea gabaritului masinii.

Concept

Fiat a mers pe ideea „cu cat mai mare, cu atat mai bine” in cazul lui Doblo. Acest concept este foarte greu de transpus in practica pentru ca o masina mai mare atrage dupa sine si un consum mai ridicat si o manevrabilitate mai redusa, iar clientii deja obisnuiti cu primul Doblo ar fi greu de convins sa treaca la noul model. Vom vedea daca noul Doblo va fi un succes comercial sau nu…

click aici pentru galeria foto

Design

Noul Fiat Doblo nu mai are acele trasaturi de furgoneta pe care le avea vechiul model. Asadar, versiunea pentru pasageri, denumita Doblo Panorama, poate trece usor ca masina de familie, mai ales ca versiunea testata are sapte locuri. Chiar si asa, e cam greu sa-ti placa cu adevarat o masina care e mai mult desfasurata pe inaltime decat pe latime (1.845 mm vs. 1832 mm).

In interior se simte ca au trecut 10 ani intre lansarea primului si celui de-al doilea Doblo. Acesta din urma se inscrie in ultimele tendinte: suprafete lucioase, ergonomie imbunatatita, materiale mai placute la atingere.

Spatiul pentru cap e inutil de generos. Nici macar nu poti atinge plafonul cu mana cand stai pe scaun.

Tehnologie, confort si dotari

Interior Fiat Doblo Panorama (sursa - 0-100.ro)Masina nu abunda in dotari inutile, dar ofera exact atat cat trebuie in segmentul sau. Instalatia audio e decenta, motorul vioi, iar volanul si schimbatorul viteze pica neasteptat de bine in mainile soferului. Pana te obisnuiesti cu masina, spatiul interior este socant de mare, iar senzatia pe care o ai de la volan este ca habitaclul are forma de palnie.

Toate scaunele sunt generoase si potrivit de moi, chiar si cele din portbagaj.

Spatiile de depozitare sunt incapatoare, iar piesa de rezistenta o reprezinta imensa polita de deasupra parbrizului unde poti ascunde laptop-uri, posete si multe altele.

Spuneam ca marimea nu inseamna totul. In cazul lui Doblo, cei 14 centimetri in plus la lungime nu se resimt la nivelul randului al treilea de scaune. Doar niste copii ar putea sta confortabil acolo.

In schimb, lungimea mai mare te obliga sa adopti un stil de condus specific soferilor de tir, adica trebuie sa iei larg virajele pentru a nu freca bordurile cu rotile din spate sau, in Romania, pentru a evita sa freci usile laterale de masinile parcate prea aproape de colturile intersectiilor.

Pe sosea

Fiat Doblo Panorama (sursa - 0-100.ro)Doblo compenseaza printr-o dinamica foarte buna, imprimata de motorul turbo diesel de 1,6 litri cu doar 105 Cai Putere. Acest propulsor este nesperat de sprinten si vine pe Doblo si cu tehnologie Stop & Start, care opreste automat motorul cand masina sta pe loc la semafor sau in aglomeratie si il reporneste cand apesi ambreiajul si vrei sa demarezi.

Cel mai interesant lucru la aceasta tehnologie este ca atunci cand opresti motorul accidental e suficient sa apesi ambreiajul si reporneste instant, fara sa mai rasucesti cheia in contact.

Evident, aceasta motorizare este potrivita pentru cei care nu merg zilnic cu masina incarcata. In conditii de sarcina maxima, cei 105 Cai Putere s-ar dovedi imediat neputinciosi.

Din pacate, motorul si cutia de viteze cu sase trepte, care fac o pereche foarte buna, nu sunt ajutate de suspensie. Desi e confortabila, pe drumurile noastre se face simtita destul de pregnant in habitaclu si transmite in volan orice denivelare. In plus, ca sofer simti cum topaie rotile daca ai prins cumva vreo denivelare sau groapa pe viraj si senzatia generala cu care ramai dupa ce conduci masina e aceea ca rotile pierd aderenta prea usor.

Concurenti

Desi pare o nisa, in fapt moda transformarii furgonetelor in masini de familie, cu sapte locuri, i-a cuprins pe mai toti marii producatorii auto generalisti: Citroen are Berlingo, Peugeot ofera Partner, Ford vine cu Connect Furgon, iar Volkswagen cu Caddy Kombi.

Concluzii

La un pret de 23.500 euro, noul Fiat Doblo din acest test se inscrie in media segmentului. Interiorul spatios si confortabil, precum si motorul, fac toti banii, dar suspensia si locurile inghesuite din spate reprezinta doua minusuri deloc de neglijat.

caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

Lasa un comentariu