Renault Technologie Roumanie (RTR) are de la 1 octombrie un nou director general in persoana romanului Sorin Buse, care il inlocuieste pe francezul Philippe Prevel, a anuntat compania.
Prevel a condus RTR de la infiintare (2006), iar acum s-a reintors in Franta ca director tehnic pentru programul M0 (masini low cost – n.r.).
„La Renault Technologie Roumanie am descoperit o organizatie tanara, cu un potential deosebit si o atmosfera deschisa si pozitiva, care s-a aflat pana acum intr-o faza de crestere. Obiectivul meu este ca RTR sa devina un pol de excelenta in domeniul industriei auto, in Romania, in regiune si, de ce nu, pe plan global”, a declarat Sorin Buse.
Sorin Buse s-a nascut in 1960 la Bucuresti si a absolvit Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea Tehnologia Constructiilor de Masini in anul 1985.
In perioada 1985-1990 a lucrat in cadrul companiei Electronica din Bucuresti in domeniul proiectarii SDV. In anul 1990 a emigrat in Canada, iar timp de cinci ani a fost director de proiect si director tehnic in industria auto, lucrand pentru furnizori ai companiilor General Motors, Honda, Chrysler, Mitsubishi, Suzuki, Mercedes.
In perioada 1995-2008 s-a alaturat producatorului Toyota, unde a ocupat diferite functii, ajungand in final director general Toyota Motor Manufacturing Canada, cu responsabilitatea deschiderii operatiunilor industriale in fabrica „greenfield” (construita de la zero – n.r.) din Woodstock, Ontario.
Din anul 2008 lucreaza in Grupul Renault, unde a fost implicat in strategia Renault in Rusia, iar din iulie 2009 a devenit director executiv adjunct al Renault Technologie Roumanie.