Acasa Personalitati Presedintele Basescu da asigurari ca Rabla 2010 va incepe pe 3 ianuarie

Presedintele Basescu da asigurari ca Rabla 2010 va incepe pe 3 ianuarie

de Adrian Mitrea

Programul Rabla (sursa - bloombiz.ro)

Editia din 2010 a Programului National de Stimulare a Innoirii Parcului Auto, denumit mai simplu “Rabla”, va debuta pe 3 ianuarie, iar pentru achizitia unei masini noi vor putea fi cumulate pana la trei prime de casare, obtinute din casarea a trei masini mai vechi de 10 ani.

„E prima oara cand incepe (programul Rabla – n.r.) pe 3 ianuarie (…). Numai ca acum, spre deosebire de alti ani, vor putea fi folosite trei vouchere pentru a achizitiona o masina noua”, a declarat presedintele Romaniei, Traian Basescu, marti noapte (29 decembrie), intr-o emisiune la postul de televiziune OTV.

Fiecare voucher va avea o valoare de 3.800 de lei si va fi obtinut prin casarea unei masini mai vechi de zece ani. Pana la introducerea acestui sistem cu vouchere, statul nu putea acorda mai multe prime de casare pentru o singura masina noua. Mai concret, era posibila scoaterea unei singure masini vechi din uz pentru alta noua.

Acum vor putea fi casate pana la trei masini vechi pentru una noua.

Este posibil ca din 2010 firmele sa poata cumula chiar mai mult de trei vouchere pentru o masina.

„Urmeaza sa analizam la persoane juridice si vin saptamana viitoare cu o nota in Guvern, eventual sa ridicam acest numar (de vouchere – n.r.) de la 3 la 5 sau cel mult 10”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, citat de capital.ro.

Traian Basescu a mai spus marti noapte ca Rabla pentru tractoare va demara pe 15 ianuarie.

Editia 2009 a Rabla a avut un start stangaci, cu promisiuni de incepere pe 1 ianuarie, dar cu operabilitate efectiva din a doua jumatate a lunii martie.

Alaturi de blocarea creditarilor, acesta este si unul dintre motivele pentru care in 2009 au fost scoase din uz putin peste 32.000 de masini vechi, jumatate din tinta de 60.000 propusa.

Lasa un comentariu