Acasa Sport AutoRally VIDEO: Accident mortal in Raliul Iasiului

VIDEO: Accident mortal in Raliul Iasiului

de Adrian Niculescu

accraliu
accraliu

Pilotul Lucian Garbacea a decedat, sambata dupa-amiaza, in Raliul Iasului, dupa ce masina pe care o conducea, un Renault Clio R3, s-a rasturnat.

Accidentul s-a produs in timpul Probei Speciale de viteza cu numarul 8, ce s-a desfasurat intre localitatile Popesti si Madarjac.

Pilotul a pierdut la un moment dat controlul volanului din cauza vitezei, iar autoturismul s-a rasturnat.

O ambulanta a venit repede la locul accidentului si medicii au incercat manevre de resuscitare, insa pilotul nu a mai putut fi salvat.

Copilotul lui Lucian Garbacea, Tudor Marza, a fost dus la Spitalul de Urgenta din Iasi, iar starea acestuia este stabila, el suferind niste rani usoare.

Lucian Garbacea concura sambata in cea de-a opta proba speciala a Raliului Iasiului. La un moment dat, pe o portiune dreapta, de 300 de metri, a pierdut controlul volanului si a iesit in decor.

Masina s-a lovit lateral, pe partea pilotului, de singurul copac de pe marginea drumului, iar in urma impactului pilotul a murit pe loc. Pana la linia de sosire mai erau doar 2 kilometri. Copilotul Tudor Marza a scapat miraculos, doar cu niste vanatai usoare. El a povestit ca inaintea accidentului masina avea 140 de kilometri pe ora.

Colegii celor doi cred ca a fost vorba despre un ghinion rar intalnit, dar si despre o greseala a pilotului, care nu trebuia sa ridice piciorul de pe acceleratie. Manevra a destabilizat masina de curse si a expus-o cu partea laterala, mai putin intarita.

Medicii spun ca se poate ca soferul sa fi facut un stop cardiac. Au incercat aproape o ora sa-l resusciteze, inainte sa se recunoasca invinsi.

Lucian Garbacea era legitimat ca pilot de doi ani, iar in 2008 a devenit campion national la rally sprint.

Ultimele doua etape ale raliului au fost anulate. Sambata seara, echipele din Raliul Iasiului nu au mai primit premii si nici nu au mai sarbatorit. In urma accidentului, organizatorii de raliuri se gandesc ca pe viitor sa scurteze lungimea etapelor si sa sporeasca numarul punctelor de prim ajutor.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre