Acasa BMW BMW i3 vine in Romania cu autonomie marita cu 50%, pentru 1.200 euro in plus

BMW i3 vine in Romania cu autonomie marita cu 50%, pentru 1.200 euro in plus

de Adrian Mitrea

BMW i3 94 Ah (sursa - BMW)

Masina electrica BMW i3 este din aceasta luna disponibila in Romania si cu autonomie marita cu circa 50%, gratie unei baterii de capacitate mai mare. Acest lucru inseamna ca BMW i3 poate avea o autonomie de pana la 300 km in conditii ideale si de minimum 200 km intr-o utilizare mai intensiva si cu multi consumatori. Pretul cerut de BMW pentru versiunea i3 cu baterie de 94 Ah este cu 1.200 euro cu TVA (1.000 euro fara TVA) mai mare fata de al variantei cu baterie standard (60 Ah). BMW i3 va fi comercializat in paralel in ambele versiuni de autonomie.

BMW i3 (94 Ah) are o baterie litiu-ion cu o capacitate de 33 kWh (fata de 22 kWh pentru BMW i3 60 Ah), ceea ce duce autonomia teoretica a masinii pana la 300 km, fata de 190 km cat era pana in prezent. Performantele dinamice ale modelui i3 raman neschimbate: 0-100 km/h in 7,2 secunde, gratie unui motor electric de 125 kW/170 CP si 250 Nm.

Cresterea autonomiei a fost posibila prin trecerea de la baterii de 60 Ah la unele de 94 Ah, fapt posibil prin optimizarea celulelor in interiorul modulelor care compun pachetul de baterii. De aceste imbunatatiri s-au ocupat specialistii BMW impreuna cu cei de la Samsung SDI care furnizeaza bateriile. Acum exista mai mult electrolit si material activ. Din capacitatea totala a bateriei, 33 kWh, circa 29 kWh pot fi folositi, iar la versiunea anteriora erau utilizabili 19 kWh din cei 22 kWh disponibili.

Prin diverse optimizari ale softului, bateriilor si motorului electric consumul mediu de energie declarat a scazut de la 12,9 kWh/100 km la 12,6 kWh/100 km pentru BMW i3.

Pentru clientii care au cumparat deja un BMW i3 60 Ah exista posibilitatea de trece la pachetul de baterii superior, contra-cost, iar bateriile vechi vor fi utilizate la sursele stationare de curent electric. Schimbarea bateriei cu una mai performanta este de asemenea disponibila si pentru versiunea cu extensor de autonomie a modelului i3 (cu motor pe benzina de 650 cmc, doi cilindri).

Pe strada modelele BMW i3 care au din fabrica bateriile de 94 Ah vor fi usor de recunoscut prin culoarea albastra speciala (Protonic Blue) rezervata pana in prezent exclusiv modelului BMW i8. Evident, si celelalte culori raman disponibile.

BMW vrea sa vanda circa 30 de unitati i3 si i8 in acest an in Romania. Primele livrari ale versiunii cu autonomie marita sunt asteptate in luna august, in timp ce cateva unitati i3 cu baterie standard au fost deja comercializate.


Preturi BMW i3

  • BMW i3 baterie 60 Ah: 29.900 euro fara TVA (35.880 euro cu TVA), aprox. 31.380 euro prin programul Rabla Plus.
  • BMW i3 baterie 94 Ah: 30.900 euro fara TVA (37.080 euro cu TVA), aprox. 32.580 euro prin programul Rabla Plus.
  • BMW i3 baterie 60 Ah, cu range extender (REX): 33.700 euro fara TVA (40.440 euro cu TVA)
  • BMW i3 baterie 94 Ah, cu range extender (REX): 34.700 euro fara TVA (41.440 euro cu TVA)

Modelele BMW i3 electrice beneficiaza, prin programul „Rabla Plus”, de o sustinere de 4.500 euro aplicata la pretul cu TVA.

Modelul BMW i3 94 Ah este modelul electric cu cea mai buna autonomie disponibil oficial pe piata romaneasca.

„Cu un model dezvoltat de la zero si cu solutii precum utilizarea fibrei de carbon avem un pachet unic, foarte valoros, de tehnologii. Acestea ne ajuta sa oferim un produs fara egal. BMW i3 este acum modelul electric cel mai rapid, cel mai eficient si care asigura cea mai mare autonomie, disponibil pe piata din Romania. Daca la aceasta adaugam un pret competitiv, la nivelul modelelor non-premium din segment, un program de finantare foarte flexibil, BMW Select, cu asigurarea valorii de revanzare, putem spune cu incredere ca BMW i3 este cel mai important model electric disponibil pe piata din Romania”, a declarat Dana Popescu, director BMW i pentru Romania.

In timp ce puterea maxima de incarcare de la o sursa de curent continuu ramane de 50 kW, pentru modelele cu baterie marita, puterea de incarcare de la o sursa de curent alternativ a crescut la 11 kWh (de la 7,4 kWh).

„Aceasta a dus si la actualizarea ofertei de solutii de statii de incarcare casnice pentru o putere corespunzatoare. Totodata, clientii de BMW i au la dispozitie servicii de consultanta si instalare, asigurate printr-un partener extern, compania TIAB, cu foarte multa experienta nationala si internationala in domeniul instalatiilor electrice”, a anuntat BMW.

Lasa un comentariu