Renovatio e-charge este aplicația celui mai mare operator de stații de încărcare din România, compania Renovatio. Folosing e-charge poți ajunge din orice punct în orice punct al României dacă ai o mașină electrică cu autonomie medie de măcar 200 km. Iată un review complet – cu bune și cu rele – prezentat în parteneriat cu Orange România, rețeaua cu cea mai mare acoperire națională. Acesta este al treilea material dintr-un total de zece review-uri de aplicații de mobil prezentate în acest format.
Renovatio a început să fie activă pe piața infrastructurii de încărcare pentru mașini electrice încă din 2015. În cei șase ani scurși până acum se văd în toată România eforturile muncii lor de pionierat. Orice utilizator de mașină electrică din România știe de Renovatio e-charge și a folosit măcar o dată serviciile lor. Am vorbit despre Renovatio e-charge inclusiv cu CEO-ul companiei, Alexandru Teodorescu, în seria de interviuri #electRO.
Parteneriatele strategice ale Renovatio cu Kaufland, Porsche România și principalele centre comerciale mari din țară asigură servicii de încărcare pentru mașini electrice oriunde ai avea nevoie.
Dar lucrurile sunt departe de a fi perfecte și există mult loc pentru mai bine. În trecut lucrurile funcționau chiar rudimentar: nu exista o aplicație de mobil. Utilizatorii erau nevoiți să activeze încărcările dintr-o pagină web (variantă desktop) încărcată pe smartphone. Din 2019 a început să funcționeze corect și aplicația e-charge, care face obiectul acestui review.
Ce face Renovatio e-charge?
- Te ajută să localizezi stațiile din rețea, iar alimentând la acestea poți ajunge în orice punct al României, dată fiind acoperirea națională foarte bună.
- Poți vedea în timp real care porturi ale stațiilor sunt libere sau ocupate, ca să știi unde vei putea încărca.
- Poți salva la favorite anumite stații de încărcare pentru mașini electrice.
- Poți încărca folosing cupoane sau vouchere, cum sunt spre exemplu cupoanele din rețeaua Kaufland.
Ce NU face Renovatio e-charge?
- Aplicația se rezumă doar la stațiile Renovatio e-charge, toate celelalte stații lipsesc de pe harta cu stații.
- Nu se poate plăti direct cu cardul la stațiile Renovatio e-charge, ci doar alimentând contul din aplicație („portofel electronic”) cu bani de pe cardul bancar (deci plată indirectă, mai mulți pași necesari).
- Uneori funcționează eronat setarea orei de plecare (de la stație).
- Afișează incorect costul încărcării, în Euro în loc de Lei.
Realizarea acestui material a fost posibilă cu sprijinul Orange România, fără ca sponsorul să impună conținutul (mesajul).
1 comentariu
Scump dar bun.
Am card și aplicație, și de la renovatio și de la enelx.plus aplicații de la aproape toți ceilalți (eon, ev go, ev connect, MOL plugee).
Renovatio sunt cei mai mari dar dacă nu sunt atenți risca sa piardă piața.
Cel puțin unde incarc eu des exista un renovatio hub (charger rapid și Type 2) și un enelx hub (charger rapid și 2 type 2).
Cam toată lumea e la competiție(și eu când încarc odată la 2 zile)
Pe lângă preturile mari(la fel de mari ca MOL care sunt o afacere dependenta de petrol) , nu se deranjează sa ofere un abonament cu kwh incluși.
Daca voi pleca departe de București voi apela la aplicație sau card. Altfel nu