Gabriel Stoica are 22 de ani, e pasionat de antreprenoriat și automatizări, preferă Tesla în loc de BMW și Xiaomi în loc de Apple. Iar stilul său de a vedea lucrurile ne arată cum studentul de azi se transformă într-un inginer cu totul diferit de cel pe care îl pregătea școala românească până nu demult. Gabriel identifică în imagine și în viziune două elemente cheie pentru ca o companie sau un produs să capete tracțiune și să ajungă în grațiile publicului. Iată un studiu de caz al unor mentalități diferite.
„La facultate – UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București) – am întâlnit multe persoane pasionate de antreprenoriat și care au un scop clar. Știu foarte clar ce fac. Dar și persoane care aveau doar idei, ca și mine. (…) Am încercat să facem cât mai multe lucruri, ne-am înrolat în tot felul de activități. La practică, de exemplu, toată lumea mergea la niște firme prestabilite. La Alstom, spre exemplu. Fiind facultate de instalații… te mai duceai pe la Apa Nova, pe la enel…”, povestește Gabriel, într-un interviu acordat 0-100.ro.
Voluntariat în loc de practică
La UTCB sunt două mari categorii de studenți: cei care lucrează din timpul facultății și cei care nu lucrează înainte să-și finalizeze studiile. Iar între aceste două mari categorii își fac loc tot mai mult studenți care rescriu regulile. Ei gândesc diferit și au, uneori, șansa de a întâlni profesorii coordonatori potriviți, la momentul potrivit.
„Eu, cu anumiți colegi, fiind pasionați și de antreprenoriat și de automatică, automatizări… am decis să mergem pe alte căi. În primă fază am făcut mult voluntariat, în loc de practică. Ne-am construit, astfel, o cale diferită, alte tipuri de contacte și am scăpat și de practica clasică. Am făcut ceva diferit. Spre exemplu, în al treilea an de facultate, în 2019, am ajuns la TSG România. N-a fost un internship atât de formal. Am luat legătura cu domnul profesor Daniel Popescu, care m-a pus în legătură cu un fost student și prieten al lui, cu care ține legătura și care lucrează la TSG România. E vorba despre Alexandru Butucel. L-am contactat și am vorbit cu el, i-am explicat ce vreau și m-a invitat la ei. M-a înrolat într-un fel de internship unde îmi prezintă toată schema de automatizări a unei spălătorii de autoturisme. M-a atras acest lucru, fiind automatizări diferite față de automatizările din clădiri. Și sunt și pasionat de lumea auto”, povestește Gabriel.
Antreprenor în loc de angajat
El este tipul de om care se vede mai degrabă antreprenor decât angajat.
„E frumos să lucrezi și pentru alții, dar nu lucrezi pentru ideea ta!”, spune Gabriel.
Totuși, e conștient că nu poate arde etape și știe că de la idee până la împlementare și succes poate fi cale lungă… foarte lungă.
„Trebuie să ai un fel de umilință față de oamenii care, poate, au încercat 100 de idei până le-a ieșit una, când vine vorba de afaceri. Important este să fii OK cu a pierde”, subliniază el.
Un internship diferit
Formele prin care un student poate ajunge să facă voluntariat, practică sau internship într-o companie sunt diverse și încă insuficient de clare pentru toți din generația lui. Cert este că fiecare trebuie să știe ce vrea și să încerce să se dezvolte, să vorbească cu profesorii și cu colegii de facultate. Așa se naște un networking elementar, care se poate dovedi foarte util.
„După ce domnul profesor Daniel Popescu m-a pus în legătură cu Alexandru Butucel, sprijinul pe care l-am primit nu s-a rezumat doar la atât. N-a fost un internship clasic pentru că simt că mai mult am învățat decât am muncit, iar Alex Butucel și alți colegi ai săi au fost mereu dispuși să mă ajute și să-mi răspundă la întrebări. Spre exemplu, Alex m-a pus în legătură cu domnul Vali Fieroiu, un tehnician cu vechime de peste 20 de ani în automatizări de spălătorii auto, să mă ajute. UTCB, neavând vreun contract cu TSG România, sau ceva de genul acesta, am rămas uimit să văd că primesc atâta sprijin. A fost frumos! M-au văzut pasionat și m-am simțit integrat, ca și cum aș fi lucrat acolo, nu ca la un internship. Nu m-am simțit inferior”, spune Gabriel Stoica.
Tesla în loc de BMW
Cultura diferită și modernă este ceea ce-l atrage pe tânărul Stoica. Născut în 18 Martie 1998, are acum 22 de ani și vede mai multă valoare în mărci noi. Și, mai ales, în oameni care-și conduc companiile într-un mod diferit. Tot așa cum a ales să facă voluntariat în loc de practică sau cum și-a croit un internship în care s-a simțit mai degrabă ajutat decât muncit, Gabriel Stoica preferă Tesla în loc de BMW și Xiaomi în loc de Apple.
„Consider că o mașină cum e Tesla îmi oferă mult mai multe ca o mașină BMW. Consider că au investit foarte mult pentru a oferi. A oferi cea mai bună experiență, cele mai bune servicii. (…) Dorința de a avea o Tesla, nu un BMW, este faptul că mentalitatea CEO-ului sau a companiei este diferită. Imaginea contează foarte mult. Desigur, contează foarte mult ca nevoile angajatului să fie respectate”, subliniază Gabriel.
Viziunea profesorului
Profesorul Daniel Popescu este un prieten al automaticii de aproximativ 30 de ani. În tot acest timp a observat cum profilul studentului se schimbă, dar și relația dintre cadrele didactice și elevi.
„Eu vreau să plasez în centrul discuției studentul, pe care, în Facultatea de Inginerie a Instalațiilor, îl educăm și îl formăm profesional astfel încât să devină un inginer capabil să proiecteze – în primul rând să gândească, să conceapă – și după aceea să implementeze instalații cu care pot fi echipate clădirile. Aceste instalații dau viață și valoare clădirilor”, a declarat Daniel Popescu, într-un interviu pentru 0-100.ro.
Din perspectiva profesorului, se văd niște diferențe între studenții care lucrează din timpul facultății și cei care nu fac asta. În primul rând, cei care lucrează au mai puțin timp și, adesea, tind să neglijeze facultatea. Pe de altă parte, cei care lucrează vin cu întrebări și dialog către profesori, sunt mai receptivi la predare, iar cei care n-au un loc de muncă așteaptă mai mult să le fie livrată informația. Într-o lume ideală, pentru un student, ar fi nevoie de un echilibru mai bun între facultate și alte activități de formare: un loc de muncă, un internship, practică sau voluntariat.
„Cum spun eu… e bine să știi de ce-ai plecat de acasă. Să ai un scop clar definit și, de asemenea, să-ți pui întrebarea <De ce?> Pentru că în momentul în care știi de ce lucrurile se întâmplă așa, nu altfel, începi să devii inginer. Începi să explorezi cu mintea ta alternativele, să fii creativ. (…) Avem nevoie de știința conducerii proceselor, numită automatică, și de automatizare, care este aplicarea practică a automaticii”, explică profesorul Daniel Popescu.
Profesorul Daniel Popescu (foto – Arhiva Personala)
Realizarea acestui articol a fost posibilă cu sprijinul TSG România, fără ca mesajul/conținutul să fie impus.
2 comentarii
Altă generație, altă mentalitate , alt mod de a privi viitorul
Bravo lor
Ce mentaliate sa ai, cand iti suna lingurile in stomac si xiaomi-ul in buzunar, cea a unui om care se zbate sa subziste. La masina noua nu poate decat sa viseze, mai ales cand una cat de cat decenta costa cat un apartament la militari residence, acolo unde cel mai probabil isi va petrece restul creditului. Daca in viitor va gasi tesla la 3-5k euro, clar ca asta isi va cumpara, daca nu inapoi la sfantul bmw, sa se simta si el om.