Acasa Renault Asa arata Alpine A110, masina prin care francezii de la Renault readuc la viata marca Alpine

Asa arata Alpine A110, masina prin care francezii de la Renault readuc la viata marca Alpine

de Adrian Mitrea

Alpine A110 (sursa - Renault)

Marca sport franceza Alpine, aflata in portofoliul Renault, renaste cu ocazia Salonului Auto de la Geneva (9-19 martie), prin modelul Alpine A110. Masina, asa cum este, reprezinta varianta finala, de productie, a coupe-ului cu doua locuri. Modelul pastreaza fidel liniile si specificatiile conceptului aratat acum un an (Renault Alpine Vision).

Cel mai reprezentativ model pentru Alpine este Berlinette A110. Intre anii 1955 si 1995 Alpine a produs si comercializat 30.000 de masini sport, insa de atunci, iata, a urmat o pauza de 20 de ani.

Primul semnal pe care Renault l-a dat in sensul reinvierii marcii Alpine a venit in luna mai din 2012.

Renault estimeaza ca piata pentru masini sport premium, pe care o tinteste cu Alpine, sa creasca cu 50% pana in 2020. In acest moment piata de coupe-uri si roadster-e reprezinta cam 200.000 masini/an la nivel mondial.

Alpine A110 concureaza cu direct cu Alfa Romeo 4C, precum si Porsche 718 Cayman. Renault nu a comunicat insa nimic din specificatiile masinii, pastrand „cireasa” pentru salonul auto din Geneva.

Alpine A110 (sursa - Renault)

1962

Berlinette A110 este prezentata de Jean Redele la Salonul de la Paris din 1962. Modelul, derivat din Alpine A108, afiseaza un stil si mai distinctiv si mai rasat, conturat de capota motor mai plata, de suprafata vitrata mai mare si de blocurile optice spate preluate de la Renault 8.

Datorita noului bloc motor au fost necesare schimbari la nivelul admisiilor de aer, radiatorul noului bloc fiind de acum amplasat in spate. In extremitatile aripilor sunt decupate prize de aer, mascate cu patru baghete cromate. Toate aceste modificari au inzestrat Berlinette A110 cu un plus de eleganta.

Masa redusa si manevrabilitatea Berlinette-lor au facut senzatie in competitiile auto din anii ’60. Jose Rosinski obtine prima victorie pe A110 la Raliul Lions din 1963. Si restul sezonului s-a aratat la fel de fructuos, cu o victorie a lui Jacques Cheinisse la Rallye d’Automne.

In anii urmatori, diversi piloti „neafiliati” se remarca in competitii nationale si internationale devansand masini mult mai puternice apartinand unor marci cu traditie. In 1967 a fost creata o mare echipa Alpine, ce devine Alpine Renault. Noi piloti intra in scena: Gerard Larrousse, Jean-Claude Andruet, Jean-Pierre Nicolas – in echipa constructorului, dar si Bernard Darniche, printre altii, in calitate de pilot „neafiliat”.

In 1968 are loc primul campionat al Frantei. Dupa victoriile de la Neige et Glace si din Raliul Lorraine ale lui Gerard Larousse, Jean-Claude Andruet obtine titlul de Campion al Frantei cu patru victorii in sezonul respectiv. La jumatatea anilor ’70 anii de glorie ai lui A110 se incheie.

citeste AICI toate stirile legate de Salonul Auto de la Geneva 2017

Renault Alpine Vision (sursa - Renault)

Lasa un comentariu