Acasa Opel Masini Opel Insignia Sports Tourer si Opel Mokka din Romania, rechemate in service din cauza hayonului, respectiv a centurilor de siguranta

Masini Opel Insignia Sports Tourer si Opel Mokka din Romania, rechemate in service din cauza hayonului, respectiv a centurilor de siguranta

de Adrian Mitrea

Logo Opel (sursa - 0-100.ro)

Un numar de 237 automobile Opel Insignia Sports Tourer (break) din Romania, fabricate intre 2009 si 2015, sunt rechemate in service din cauza unor posibile defectiuni la hayonul cu actionare electrica. Totodata, 68 de unitati Opel Mokka sunt rechemate in service din cauza centurilor de siguranta.

“Din cauza unei pierderi treptate de gaz din amortizorul de portbagaj stanga, hayonul poate sa coboare brusc dupa ce a fost ridicat intr-un mod normal, putand cauza vatamari persoanelor aflate in zona de actionare a hayonului. Piesele necesare reparatiei vor fi disponibile incepand din august 2015, asfel ca pana la aceasta data clientii sunt informati sa urmareasca hayonul cand il deschid si sa se asigure ca a ramas fixat in pozitia deschis, inainte ca cineva sa se pozitioneze in zona de actionare a hayonului”, precizeaza producatorul auto german.

In cazul modelului Mokka, este posibil ca sistemul de pretensionare al componentei de bazin a centurii de siguranta frontale sa nu functioneze asa cum a fost conceputa. In mod normal, sistemul de pretensionare strange banda inferioara a centurii si o blocheaza, insa in cazul celor 68 de unitati Mokka exista riscul ca, dupa ce pretensionatorul trage centura, aceasta sa nu fie si blocata. Astfel, se pierde fenomenul de pretensionare asupra bazinului.

Piesele necesare reparatiei vor fi disponibile din noiembrie 2015, astfel ca pana la aceasta data clientii sunt rugati sa fixeze intotdeauna centurile de siguranta, aceasta fiind cea mai importanta actiune privind siguranta pasagerilor. De asemenea, clientii sunt informati ca centurile de siguranta cu prindere in trei puncte functioneaza asa cum au fost concepute, iar mecanismul de pretensionare al centurii de bazin reprezinta o parte secundara a sistemului.

La fel ca si in cazul altor operatiuni de rechemare in service, remedierea defectiunilor este gratuita.

Pana acum, in 2015, alte rechemari in service, in Romania, au fost facute de Honda, Nissan, Renault, Mercedes-Benz, Opel si Volkswagen. AICI poti vedea toate campaniile de rechemare facute de producatorii auto, pe piata din Romania.

Lasa un comentariu