Salonul Auto de la Tokyo a ajuns la final si lasa in urma cateva noutati notabile, de la supercar-ul Lexus LF-A de 560 de Cai Putere (CP) la Honda CR-Z si multe masini electrice, in mare parte doar in faza de concept. Evenimentul a avut aerul unui regional, deoarece constructorii auto europeni si americani au lipsit.
Lexus LF-A a fost poate cea mai spectaculoasa dezvaluire de la salon, deoarece masina are performante demne de un Ferrari, iar pretul este pe masura: 250.000 de euro. Masina are un motor V10 de 560 de Cai Putere (CP), cuplat la o cutie de viteze secventiala cu sase trepte. Lexus LF-A ajunge la 100 de kilometri pe ora in doar 3,7 secunde si poate atinge o viteza maxima de 325 de kilometri pe ora.
Honda a prezentat modelul sport CR-Z, iar Toyota conceptul FT-86, masina care atunci cand va intra in productia de serie va fi fabricata si sub marca Subaru. Tocmai de aceea Toyota FT-86, care ar putea avea si o versiune decapotabila, a fost botezata de presa Toyobaru.
Masinile mici de oras au trecut toate pe energie electrica, deocamdata la stadiul de concepte. Honda a venit cu conceptul electric EV-N, care seamana cu modelele Mini de acum 50 de ani, iar Nissan a dezvaluit conceptul Land Glider, o combinatie interesanta intre o masina si o motocicleta. Pe langa Land Glider, Nissan a prezentat pentru prima data publicului larg, pe viu, modelul Leaf, care va ajunge in showroom-uri la finalul anului viitor.
Toyota a venit cu propria interpretare a mobilitatii urbane, prin conceptul FT-EV II, iar Mazda a readus in atentia publicului conceptul Kiyora, pe care europenii l-au vazut inca din octombrie 2008, in cadrul Salonului Auto de la Paris.
Seful Renault-Nissan, brazilianul Carlos Ghosn, a fost pus pe declaratii la Tokyo si a dezvaluit ca Nissan va produce alte trei modele electrice pe langa Leaf. Este vorba, printre altele, de modelul utilitar NV200 si de un automobil electric compact sub marca Infiniti.
Salonul Auto de la Tokyo a fost puternic lovit de criza, insa cu toate acestea s-a tinut. Printre marcile de renume care au zis pas evenimentului se numara Hyundai, BMW, Audi si Mercedes-Benz, dar si cei trei mari producatori auto americani din Detroit, Ford, Chrysler si General Motors.
Evenimentul automobilistic din Tokyo s-a desfasurat intre 21 octombrie si 4 noiembrie.