Acasa Dacia Dacia analizeaza posibilitatea scoaterii din productie a unui model de familie

Dacia analizeaza posibilitatea scoaterii din productie a unui model de familie

de Vlad Barza

Uzina Dacia (sursa - Hotnews)

Gama Dacia ar putea avea in viitor cu un model mai putin fiindca grupul Renault analizeaza posibilitatea de a elimina un model din cele trei de familie (Lodgy, Dokker sau Logan MCV), scrie publicatia franceza Les Echos. Declaratia a fost facuta de Arnaud Deboeuf, sef al gamei Entry a Renault, oficialul neprecizand ce model ar putea fi suprimat. Jurnalistii francezi vin insa cu o ipoteza: ar putea fi vorba de Lodgy, ale carui vanzari au scazut cu 42% in prima jumatate a anului.


„Sunt trei astazi, insa ar putea fi mai putine in viitor. Suntem in faza de analiza si nu am decis nimic”, spune Deboeuf, referindu-se la modelele Lodgy si Dokker produse in maroc si la Logan MCV, produs la Mioveni.

Lodgy si Dokker au fost lansate in 2012, iar in 2013 oficiali ai Renault admiteau ca vanzarile sunt sub asteptari. Cifrele din 2014 au fost insa foarte slabe pentru Lodgy ale carui vanzari au scazut cu 42% in prima jumatate a anului, la sub 25.000 de unitati. Dokker a inregistrat o crestere de 28% in prima jumatate a a anului, spre 30.000 de unitati, iar Logan MCV, cel mai nou model Dacia, si-a gasit 28.500 de clienti in primele opt luni.

Lodgy a avut de suferit si din cauza scaderii generale a pietei monovolumelor, insa se poate spune ca este inca un model nou, fiind prea devreme ca vanzarile sa scada atat de dur.

„Am facut o eroare si vedem cum o reparam”, spune Deboeuf care precizeaza ca vanzarile cumulate ale celor trei modele sunt mai mari decat cele ale MCV inainte de aparitia Dokker si Lodgy, astfel ca Dacia a castigat clientela prin aceste modele.

Daca va fi scos din productie unul dintre modelele marocane, previziunile de productie ale uzinei din Tanger vor fi afectate, pentru anul in curs asteptandu-se 200.000 de masini produse.

O posibilitate ar fi cresterea productiei de Sandero in Maroc, iar in 2015 ar putea incepe productie pick-up-ului Dacia pentru care inca nu s-a comunicat locul de productie. S-a vorbit in trecut si de productia Logan la Tanger si pe termen mediu se doreste intr-o a treia faza si producerea de modele Nissan la uzina care ar urma sa fabrice peste 300.000 masini/an.

Lasa un comentariu