Dacia va lansa, in cativa ani, o noua gama de automobile menita sa inlocuiasca actuala familie Logan si care va reprezenta pentru Dacia trecerea la un nivel calitativ si de performanta, a declarat, marti (29 septembrie), vicepresedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, la lansarea cartii „Renault si Dacia de 10 ani impreuna”,scrisa de jurnalistul Dan Vardie.
„Toata lumea vorbeste de Logan. Frumos! Dar Logan are o viata scurta. Dacia este perena, Logan este schimbabil. Urmeaza ceva dupa Logan – caruia i se va termina viata probabil in cativa ani – o alta familie. Aici sta forta constructorului”, a spus Stroe.
Raspunzand in gluma unui ziarist care a intrebat ce masini va contine noua gama, Stroe a spus ca Dacia nu va produce masini de 300.000-400.000 de euro bucata, ci ca noua gama va fi tot in plaja de pret a modelelor Logan.
„Logan ramane cativa ani de zile si el va fi inlocuit cu o alta gama. (…) Va avea o alta denumire si nu fi doar un pas calitativ ci si ca performante”, a declarat Stroe.
Povestea unei privatizari dificile
Constantin Stroe, actualul vicepresedinte al Dacia si fost director general al companiei, a negociat privatizarea Dacia catre opt constructori. Bursa zvonurilor anunta ca Volkswagen ar fi vrut sa investeasca la uzina auto din Mioveni, insa Stroe a precizat raspicat ca producatorul german „nu a fost deloc interesat de Dacia”.
Pe de alta parte, un alt constructor german, Audi, se numara printre cei opt constructori care au fost interesati de Dacia.
Ceilalti sapte producatori cu care Stroe si autoritatile romane au incercat sa semneze privatizarea Dacia sunt Renault, Peugeot, Fiat, Chrysler, General Motors, Hyundai si Daewoo.
„Pentru inceput am fost la Renault, am vorbit, dar dupa un an si ceva de zile am vazut ca nu se intampla nimic (…) Nu aveam eu atunci toate informatiiile necesare sa stiu ca Renault nu avea o situatie financiara prea buna in 1990. Am zis ca daca Dacia e prea mare, le-am propus Automobile Craiova, dar nici cu ei nu s-a legat nimic”, a spus Stroe.
El a povestit, nostalgic, cum negocierile cu Audi au mers bine, insa reputatia pe care o avea Romania in strainatate in acea perioada avea „o bulina rosie, ca la semnele de circulatie” si ca acest aspect a indepartat investitorul german.
„Cu Audi (in 1993)… tot respectul pentru aceata marca. Am purtat discutii timp de sapte luni si ne-a supus unor teste de capabilitate. Ne-au dat un motor totalmente dezbracat pe care sa-l adaptam pe o Dacia. Nu aveam scheme electrice, nimic si era si un motor de noua generatie. Au ramas muti cand, dupa doua zile si doua nopti, au vazut Dacia mergand cu motorul lor (…)”, isi aminteste Stroe.
Peugeot nu a fost intersat de Dacia, spunand ca are o gama care sa acopere toate segmentele pietei. Mai mult, a spus Stroe, oficialul roman de la agentia de privatizare care l-a insotit la Paris a prezentat Dacia „ca pe o printesa cu par balai si cu aur pe ea”, situatia fiind in realitate mult mai rea.
„Esec total”, a etichetat Stroe negocierile cu Peugeot.
A urmat Fiat (1996), producator cu care negocierile nu au decurs favorabil pentru Dacia, deoarece seful constructorului italian de la acea vreme nu vroia sa investeasca la Mioveni printr-o societate cu raspundere limitata (SRL).
Tot in 1996 Stroe a purtat discutii cu Chrysler si General Motors, dar totul s-a rezumat doar la „curtoazie”.
Presedintele Hyundai nu s-a aratat prrea interesat de Dacia, in 1997, pentru ca avea deja o facilitate de productie in Turcia, dar totusi partea romana a reusit sa semnase cu constructorul sud-coreean un acord pentru privatizare si pentru a produce la Mioveni modele Hyundai Accent.
„Masina aceea placea la oameni, dar mie imi ocupa 500 de angajati din 28.500”, a explicat Stroe.
El a povestit ca a anuntat in presa, in 1997, acordul cu Hyundai, moment in care a fost cautat din nou de Renault.
Atunci, Renault si autoritatile romane au negociat din nou, iar acordul cu Hyundai a fost anulat.
Tot in 1997 Stroe negocia si cu Daewoo vanzarea Automobile Dacia, discutiile continuand pana in 1999.
Stroe a mai spus ca institutul de design IDEA din Italia realizase pentru Dacia un prototip de automobil „la zi pentru vremea aceea”, insa acesta nu s-a vazut niciodata pe linia de fabricatie.
Povestea Dacia-Renault este prezentata detaliat in cartea „Renault si Dacia de 10 ani impreuna”, lansata marti (29 septembrie), care are un pret de 20 de lei si care se va gasi, in viitorul apropiat, in librarii si in reteaua Diverta, potrivit autorului, jurnalistul auto Dan Vardie.