Acasa Ford In garajul nostru: Ford Fiesta facelift

In garajul nostru: Ford Fiesta facelift

de Adrian Mitrea

Ford Fiesta FL 2013 (sursa - 0-100.ro)

Daca te-ai intrebat vreodata cum ar putea arata un Aston Martin de oras, s-ar putea ca Fiesta facelift sa fie raspunsul corect. Dupa ce Ford a vandut Aston Martin, Jaguar, Land Rover si Volvo s-a concentrat pe modelele ce poarta marca proprie si a lansat hit dupa hit. Fiesta facelift este o reconfirmare a valorilor pentru care acest model este cunoscut, iar acum beneficiaza si de cel mai apreciat motor din lume al momentului: 1.0 EcoBoost. Si fara indoiala e o masina mai bine vanduta si mai apreciata decat Aston Martin-ul de oras care chiar exista in pielea lui Cygnet.

click aici pentru galeria foto

Concept

N-ar rebui sa uitam ca Fiesta este masina pe care a debutat limbajul de design Kinetic al Ford, in 2008, intinzandu-se de atunci pe toate modelele nou lansate sau restilizate ale marcii americane. In repetate randuri oficialii Ford au recunoscut ca Fiesta si filosofia Kinetic Design sunt un pic prea incarcate, ceea ce a dus la o polarizare destul de clara a publicului si a clientelei. Astfel, Fiesta a fost gasita fie „frumoasa”, fie „urata” si nu prea exista cale de mijloc. Acum, odata cu restilizarea, limbajul Kinetic Design a fost un pic reevaluat pentru a fi totusi mai simplu, dar la fel de modern si incitant.

Design

Restilizarea i-a adus micului Ford Fiesta noi faruri si o noua grila, stopuri cu design nou, noi culori pentru caroserie si instrumente de bord cu ace luminate turcoaz (Ice Blue le zice Ford) plus cifre albe, fata de ace rosii cum avea inainte. Acum ace indicatoare rosii poti avea doar pe Fiesta ST.

Suporturi pahare iluminate la Ford Fiesta facelift (sursa - 0-100.ro)Versiunile mai bine echipate au chiar lumini de zi cu LED si grila cromata – elemente ce te trimit imediat cu gandul la Aston Martin.

Fiesta arata bine si inainte de facelift, iar acum propune altceva odata cu restilizarea, fara sa fie neaparat considerata o masina mai frumoasa sau mai urata decat inainte.

Habitaclul versiunilor de top a primit iluminare ambientala cu LED-uri rosii in buzunarele usilor din fata, in suporturile de pahare de pe tunelul median si in zona torpedoului, precum si buton Ford Power pentru pornirea si oprirea motorului.

Tehnologie, confort si dotari

Pe partea de tehnologie sunt doua elemente care se remarca in mod deosebit. Unul este Ford SYNC – asistentul digital personal creat de Ford care iti permite sa dai comenzi vocale avansate masinii. SYNC este sustinut de prize USB si AUX, precum si de o instalatie audio decenta pentru aceasta clasa, care impresioneaza foarte placut la volum mic si mediu, dar incepe sa dezamagesca pe masura ce maresti volumul: pierde foarte mult din fidelitate spre maxim.

Ford SYNC (sursa - 0-100.ro)SYNC permite apelarea 112 automat in caz de accident, daca telefonul este conectat la masina prin Bluetooth si daca are semnal, evident. Trimite coordonatele GPS ale masinii catre serviciile de salvare si functioneaza in aproape toata Europa.

Al doilea este motorul de 1 litru EcoBoost (turbo pe benzina, injectie directa) care pe masina din test vine in versiunea de putere de 100 CP. Acest motor a castigat in 2012 si 2013 premiul Engine of the Year, fiind asadar cel mai apreciat motor din lume al momentului. Cei de la Ford sunt chiar curtati de Daimler pentru a le furniza motoare ca acesta. Nu e putin lucru!  Acest motor se fabrica inclusiv in Romania, dar si in Germania, asa ca romanii au motive mari de mandrie, ce sa mai vorbim de craiovenii care chiar produc aceste motoare.

In rest, Fiesta e asa cum o stii. Scaunele sunt confortabile si ergonomice, pozitia de condus putin inalta, iar ergonomia comenzilor foarte ridicata. Totul este la indemana si e o adevarata placere sa te afli la volan. El in sine, volanul, la aceasta versiune este imbracat in piele si este usor carnos, ca la masinile premium. Mainile ti se afunda 1 mm cand strangi volanul in mana – o senzatie foarte placuta.

Oglinzi laterale Ford Fiesta facelift (sursa - 0-100.ro)Da, exista si minusuri. Cotiera centrala pentru cei din fata e prea scurta si este aproape imposibil sa tii cotul pe ea. Pe langa asta, capacul nu se fixeaza bine si are un mic joc enervant. De asemenea, usile posterioare nu beneficiaza de buzunare si pasagerii din spate sunt privati de orice alt spatiu de depozitare. E limpede ca Fiesta nu e o masina pentru cinci, dar in situatiile in care ai patru pasageri in masina chiar se simte nevoia unui locas in care sa pui un pachet de biscuiti, un telefon, un portofel sau o mica sticla cu apa. Iar la alte masini din segment nu se intampla asta.

Un alt minus ar fi ca oglinzile laterale sunt pozitionate prea jos, astfel ca de la volan vei observa ca partea inferioara a oglinzii este „taiata” de rama inferioara a portierei si spatiul vizual este „mancat” inutil.

Pe sosea

O observatie, nu neaparat un minus, merge si la suspensie. Rotile din fata iti creeaza senzatia ca e fragila cand mergi pe drumuri proaste sau traversezi linii de tramvai. Se aude cloncanind discret la picioarele tale si iti transmite deci ca nu se simte bine in astfel de conditii. Dar in 90% dintre situatii te vei indragosti de suspensiile lui Ford Fiesta. Functioneaza silentios si simti cum masina se agata de asfalt precum o veverita de copac. Rar am intalnit o masina atat de mica cu suspensii atat de echilibrate si previzibile. La viteze moderate simti cum efectiv masina cauta orice urma de aderenta si se agata nesatula de ea. Nota 10 pentru modul in care Ford a reusit sa regleze suspensiile acestui model.

Ford Fiesta facelift 2013 (sursa - 0-100.ro)Si directia e foarte buna. Reactiile sale sunt prompte si nivelul de asistare al motorasului electric e mediu, astfel incat volanul sa se invarta nici prea greu, nici prea usor.

In combinatie cu performantul motor turbo de 1 litru Fiesta atinge 100 km/h in 11,2 secunde. In primele doua trepte de viteza, pana pe la 70 km/h, demarajul este de-a dreptul fulminant. Asta si pentru ca masina cantareste doar 1.150 kg. In oras „te poti lua la tranta” cu orice masina, indiferent cate sute de CP ar avea. Prin oras lejeritatea cu care 1.0 EcoBoost trage masina  te va face sa crezi ca majoritatea celor din jurul tau sunt lenti.

Sunetul motorului este usor nervos in reprizele de accelerare si, in acelasi timp, silentios daca rulezi constant.

Consumul urban sta intre 6,5 litri/100 km (fara aer conditionat pornit) si 7,5 litri/100 km (cu aerul conditionat pornit). In extraurban, mers regulamentar, masina consuma sub 6 litri/100 km, afisand valori ale consumului instant de sub 4 litri/100 km la 70 km/h in treapta a cincea.

Concurenti

Cu o istorie din 1976, Ford Fiesta are in spate atat imaginea, cat si calitati reale. Imaginea si atributele incontestabile pot fi perfectionate doar de la o generatie la alta, in timp. Astfel, Ford a avut la dispozitie aproape 40 de ani sa imbunateasca Fiesta si rezultatele se vad. Dar nici competitia nu sta rau, pentru ca nume precum Renault Clio, Opel Corsa si Volkswagen Polo sunt de asemenea foarte puternice. Aceste modele sunt dealtfel cele mai importante rivale ale lui Fiesta. Desigur ca lista e mult mai lunga, fiecare constructor auto generalist avand un model de segment B in gama: Seat Ibiza, Chevrolet Aveo, Citroen C3, Peugeot 208, Fiat Punto, Dacia Sandero, Honda Jazz, Hyundai i20, Kia Rio, Mazda2, Skoda Fabia, Toyota Yaris si Suzuki Swift.

Concluzii

La un pret de 15.500 euro cu tot cu TVA pentru versiunea de top testata, Ford Fiesta ofera foarte multe satisfactii gratie suspensiilor, directiei si motorului. Daca esti tanar, sofer entuziast si n-ai bani de MINI, atunci Fiesta 1.0 EcoBoost e masina perfecta pentru tine. Versiunile de intrare in gama pornesc de la 11.400 euro cu TVA.

click aici pentru caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

Ford Fiesta facelift 2013 (sursa - 0-100.ro)

Lasa un comentariu