Acasa Ford Geneva Live: Toate luminile pe decapotabile la Porsche. Noile Boxster si 911 Cabrio

Geneva Live: Toate luminile pe decapotabile la Porsche. Noile Boxster si 911 Cabrio

de Adrian Mitrea

Porsche Boxster S (sursa - 0-100.ro)

Pentru Salonul Auto de la Geneva (6-11 martie) Porsche a venit cu generatii noi pentru doua modele emblematice, Boxster si 911 Cabriolet. Accentul cade pe materiale superioare calitativ, eficienta, scaderea greutatii si un design mai indraznet ca niciodata pentru conservatoarea marca sport germana.

Noul Porsche Boxster

Porsche expune la Geneva, in premiera mondiala, a treia generatie a decapotabilei Boxster, care este mai usoara, are ampatament si ecartamente mai mari si consuma cu 15% mai putin carburant. Masina are un pret de pornire cu TVA situat in jurul valorii de 50.000 euro si va fi lansata pe 14 aprilie.

click aici pentru poze de la standul Porsche

Acest nou model, ca si cel pe care il inlocuieste, are doua variante, Boxster si Boxster S, ambele propulsate de motoare pe benzina cu sase cilindri, cu injectie directa.

Pe varianta de baza a Boxster propulsorul are o capacitate cilindrica de 2,7 litri si dezvolta 195 kW/265 Cai Putere (CP), cu 10 CP mai multi decat pe modelul care iese din productie. Cu acest motor masina atinge 100 km/h in 5,7 secunde.

Varianta Boxster S are un motor de 3,4 litri ce livreaza 232 kW/315 CP, cu 5 CP mai mult decat la vechiul model. Acest propulsor ii asigura masinii un sprint pana la 100 km/h in 5 secunde.

Ambele propulsoare sunt imperecheate standard cu o transmisie manuala cu sase viteze, iar optional pot fi dotate cu transmisia automatizata Porsche Doppelkupplungsgetriebe (PDK) cu sapte viteze. Cu PDK, Boxster are un consum mediu declarat de 7,7 litri benzina/100 km, iar Boxster S consuma 8 litri/100 km.

Pe noul Boxster debuteaza Porsche Torque Vectoring (PTV) cu diferential mecanic pentru puntea spate, o tehnologie ce mareste stabilitatea pe viraje si agilitatea generala a masinii. Debutul oficial al masinii in showroom-uri are loc pe 14 aprilie.

Prima generatie Boxster a debutat in 1996 si in 2005 a venit pe piata a doua.

Noul 911 Cabriolet

Versiunea decapotabila a emblematicului 911 este expusa in premiera la Geneva. Este vorba despre versiunile 911 Carrera Cabrio si 911 Carrera S Cabrio. Primul are un pret de circa 100.000 euro, al doilea de aproximativ 115.000 euro.

Carrera Cabrio dispune de un motor de 3,4 litri, 350 CP, in timp ce Carrera S cabrio are propulsorul de 3,8 litri, 400 CP. 911 cabrio dispune de o caroserie de aluminiu, dar si de un acoperis retractabil pe care germanii il considera ca fiind revolutionar datorita greutatii scazute rezultata din folosirea magneziului. In plus, Porsche spune ca noua generatie a decapotabilei este mai sportiva, mai confortabila si vine cu un consum mai mic.

Carrera cabrio atinge „suta” in 4,4 secunde si are o viteza maxima de 284 km/h, in timp ce la Carrera S viteza maxima este de 301 km/h iar accelerarea de la 0, la 100 km/h se face in 4,1 secunde.

Porsche va prezinta noul 911 cabrio la salonul de la Geneva, iar lansarea europeana va fi in martie. Preturile pentru Germania sunt de 100.532 euro pentru Carrera si de 114.931 euro pentru Carrera S.

Lasa un comentariu