Hyundai Elantra a ajuns la a cincea generatie si se vrea o alternativa indrazneata la sedanuri precum Renault Fluence, Ford Focus, Opel Astra Classic III si Honda Civic. Elantra are cateva plusuri de partea ei: e spatioasa, bine echipata, ergonomica si vine cu 5 ani garantie, dar este mai scumpa decat principalii sai rivali si are unele minusuri care nu pot fi trecute cu vederea prea usor.
Concept
Inainte de orice critica merita mentionat un lucru. Coreenii s-au pus serios pe treaba si in ultimii zece ani au progresat enorm. Nu e de mirare ca reprezentantii marcilor europene care lupta in acelasi segment de piata si pret cu masinile Hyundai si Kia se tem ca un drac de tamaie de acestea.
click aici pentru galeria foto
Prin Elantra, Hyundai a vrut practic sa-si revigoreze prezenta in categoria sedanurilor compacte, accesibile, acolo unde mai micul Accent este deja un model vechi si nu poate sustine de unul singur prezenta Hyundai in segmentele B si C. Cu forte noi si un design proaspat Hyundai insista pe a asigura celui de la volan un sentiment de masina de calitate, robusta, germana, totul impachetat intr-o caroserie puternic modelata si pe care ti-e greu sa gasesti vreo linie dreapta.
Design
Daca vorbim despre design, Elantra pare cel mai futurist sedan dintre toate din clasa compacta. Totusi, limbajul estetic fluidic sculpture este putin exagerat. Hyundai tot insista cu el si spune chiar ca Elantra este inspirata de opera „Pasarea in vazduh” a marelui sculptor roman Constantin Brancusi.
Aceeasi indrazneala se gaseste si la interior. Se vede ca Hyundai s-a straduit sa faca un sedan accesibil in care sa nu simti neaparat aerul unei masini ieftine si asta conteaza foarte mult in acest segment compact dominat in Romania de sedanuri polivalente si intrebuintate pentru orice… de la mers la nunti si pana la concedii cu familia.
Tehnologie, confort si dotari
Pedala de acceleratie pleaca din podea, ca la BMW si automobilele din grupul Volkswagen, comenzile pentru geamuri sunt la indemana si instrumentele de bord au o grafica moderna si lizibila. Postul de condus este confortabil si reglajele scaunului si volanului iti permit sa-ti gasesti usor pozitia ideala. De la volan ai acces facil la toate comenzile esentiale.
In fata schimbatorului exista un spatiu despre care initial esti tentat sa crezi ca e o scrumiera. Aici incape lejer un portofel si un telefon mobil. Tot in acest spatiu se gasesc si intrarile pentru dispozitive audio externe.
Cotiera centrala e pusa unde trebuie si spatiul utilizat inteligent. In tunelul median este loc pentru doua pahare, plus un locas pentru chei. Intr-un cuvant, coerenta organizarii habitaclului este un mare plus pentru masina aceasta.
Un lucru pe care n-ai cum sa-l uiti dupa ce mergi cu masina asta este puterea de racire a instalatiei de aer conditionat. N-am mers niciodata cu o masina in care degeri de frig cand afara sunt 30 de grade Celsius si in interior setezi temperatura la 20 de grade Celsius. Asadar, nota zece pentru climatizare. Exista totusi si revers al medaliei. Gurile de ventilatie sunt pozitionate prea jos si poate lua durerea de genunchi la drumuri mai lungi, chiar daca directionezi fluxul de aer in sus. Mai mult, gurile de pe centru nici nu pot fi inchise, la fel ca la Renault Fluence.
Iluminarea albastra pentru comenzile de pe consola centrala este obositoare pentru ochi noaptea, chiar si ziua. E drept ca inginerii coreeni par sa se fi gandit la asta si au creat un buton de la care poti da stingerea, dar tot mi se pare o idee stupida. Puteau foarte bine sa se gandeasca la un tip iluminare (intensitate, culoare) care sa nu deranjeze.
Imbinarile si asamblarea sunt asa cum ar trebui sa fie, dar plasticul este tare peste tot. Nu are un aspect foarte ieftin, insa e dur si folosit excesiv. De exemplu, dincolo de tetierele banchetei din spate avem tot plastic. E parca prea mult si striga a low cost in gura mare.
Pe sosea
O surpriza placuta, oarecum asteptata, este motorul de 1,6 litri pe benzina. Consuma putin, e foarte vioi si face din Elantra cel mai rapid sedan compact cu motor de 1,6 litri. Desi nu are turbo, propulsorul scoate 132 de Cai Putere si duce masina la 100 de kilometri pe ora in 10,7 secunde. Pentru aceste performante cere un consum mediu real de circa 7,5 litri de benzina pentru 100 de kilometri parcursi.
Motorul e bine pus in valoare de transmisia manuala cu sase viteze care schimba scurt si precis, avand o timonerie peste medie si etajare decenta.
Din pacate pentru Elantra, relatia cu drumul ii aduce minusuri. Suspensia este confortabila, dar lucreaza barbar, nerafinat, galagios. In primii kilometri tinde sa te pacaleasca, cu atat mai mult daca rulezi pe drumuri impecabile. Elantra iti lasa impresia unei masini construite cu simt de raspundere, care merge nemteste. Primele imperfectiuni ale drumului, nu neaparat gropi, scot la iveala functionarea nerafinata a suspensiei si zgomot la rulare cam mare.
Nici directia nu e stralucita. Directia este artificiala, mai ales la viteze de parcare, amintind de volanele pe care le folosesti la jocurile cu masini pe calculator.
Concurenti
Cei mai redutabili competitori ai acestui sedan coreean sunt Renault Fluence, Opel Astra Classic III si Chevrolet Cruze, dar pana la urma orice automobil compact sedan poate reprezenta o alternativa: Mitsubishi Lancer, Honda Civic, Ford Focus, Volkswagen Jetta, Toyota Corolla, Mazda3 si Skoda Octavia.
Concluzii
Elantra porneste de la 14.450 euro in Romania, iar o varianta ca cea din imagini costa 15.700 euro cu TVA. Ca sa fie un succes comercial si sa isi merite fara dubii banii, masina asta ar trebui sa fie cea mai accesibila din segmentul ei, dar nu este.
Renault Fluence si Opel Astra Classic III sedan vin cu dotari si performante similare, cu materiale mai bune in interior si suspensii reglate mai bine. In plus, sunt si cu peste 1.000 de euro mai ieftine intr-o configuratie echivalenta. La fel se pozitioneaza Elantra si in raport cu Chevrolet Cruze.