Acasa BMW Disputa incipienta intre Hyundai si BMW asupra utilizarii numelui „i”

Disputa incipienta intre Hyundai si BMW asupra utilizarii numelui „i”

de Adrian Mitrea

i (sursa - 0-100.ro)

Numele „i”, utilizat atat de BMW pentru anumite tehnologii si pentru viitoarele sale masini electrice, cat si de Hyundai, pentru automobilele comercializate in Europa si alte piete, e pe cale sa devina marul discordiei intre cele doua companii auto. Daca BMW nu are o problema ca imparte aceeasi litera i cu Hyundai, coreenii au de gand sa recurga la „actiuni strategice”. Toata povestea seamana cu cea in care Ford a dat in judecata Ferrari pentru combinatia dintre litera F si numarul 150.

Contactati de 0-100.ro si intrebati daca cele doua companii au de gand sa initieze actiuni legale una impotriva celeilalte, oficialii BMW au lasat sa se inteleaga ca nu e nicio problema ca litera „i” e utilizata si de Hyundai, insa oficialii companiei coreene, pe un ton diplomat, spun ca nu renunta la litera cu pricina si ca se gandesc la masuri.

„Istoric, folosirea brandului i a fost anticipata de numele pe care programul de masini electrice l-a avut inca  din 2007 – Project i. De fiecare data cand introducem un nou produs pe piata exista verificari legale in ceea ce priveste denumirea produselor. Din punctul de vedere al BMW Group nu exista nicio interferenta, de nicio natura, cu denumiri folosite de alti producatori. Exista precedent in acest sens, de exemplu Porsche 918 si Peugeot 908 (…). Prin urmare nu exista niciun plan din partea BMW pentru a demara o  actiune legala in legatura cu folosirea denumirii i, a declarat pentru 0-100.ro responsabilul de relatii cu presa al BMW Group Romania, Alexandru Seremet, comunicand astfel pozitia oficiala a Grupui BMW.

Tabara Hyundai este de alta parere.

„Hyundai foloseste deja numele i in Europa si alte piete si va pastra strategia in ceea ce priveste denumirile si in viitor. Analizam posibile actiuni strategice”, au declarat oficialii Hyundai pentru 0-100.ro, prin reprezentantii importatorului local, Hyundai Auto Romania.

Pe langa Project i, BMW mai utilizeaza litera i pentru tehnologii precum i-Drive – sistem integrat de control pentru comenzile multimedia, si nu numai, ale masinilor BMW. Primele masini BMW ce poarta litera i ca nume de produs vor aparea in 2013. Atunci va fi lansat BMW i3, iar la o data ulterioara va urma BMW i8.

Hyundai a introdus pentru prima data numele in 2007, pe modelul i30. De atunci, toate noile modele lansate care au extins gama de automobile sau care au venit sa inlocuiasca o generatie mai veche au preluat litera i. Inlocuitorul lui Tucson este ix35, inlocuitorul lui Getz este i20 si exemplele pot continua.

In prima parte a acestui an Ford a dat judecata Ferrari pentru utilizarea literei F si a numarului 150. Ford F-150 este numele unei celebre camionete pe piata din SUA, iar Ferrari si-a botezat F150 monopostul pentru sezonul 2011 din Formula 1. In cele din urma procesul s-a incheiat dupa ce Ferrari a cedat si a ales sa-si numeasca masina de competitie Ferrari 150 Italia.

Lasa un comentariu