A doua generaţie a Citroen C3 va fi lansată la nivel european în luna noiembrie a acestui an, iar în România modelul va ajunge în februarie 2010, a anunţat Citroen România. Varianta actuală a fost deja comercializată în peste două milioane de exemplare.
Instalaţia audio a maşinii va fi performantă şi accesibilă, potrivit Citroen. Sistemul audio va citi mp3, va avea incorporat un kit hands-free şi va avea mufe de intrare USB şi pentru iPod.
Noul Citroen C3 va avea un parbriz mai alungit (spre plafon), denumit „Zenith”, care, în combinaţie cu montanţii mai subţiri, va contribui la sporirea vizibilităţii.
Noua generaţie a C3 va avea o lungime de 3,94 metri şi o lăţime de 1,71 metri, iar raza de bracare va fi de 10,2 metri. Portbagajul va putea găzdui bagaje în limita unui volum de 300 de litri.
Maşina va fi produsă în Franţa, în uzinele Aulnay şi Poissy, după ce va fi testată în total două milioane de kilometri.
Citroen spune că la lansare maşina va avea un propulsor diesel (HDi90) care va emite 99 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.
Din 2011 vor fi disponibile propulsoare îmbunătăţite, dotate cu sisteme Start/Stop de a doua generaţie. Motoarele vor putea fi cuplate la cutii de viteze cu cinci şi şase trepte.