Acasa Ford Test Drive Ford E-Transit Courier (2025). Fabricat în Craiova

Test Drive Ford E-Transit Courier (2025). Fabricat în Craiova

de Adrian Mitrea

Test Drive Ford E-Transit Courier – cel mai mic vehicul comercial fabricat de divizia Ford Pro a producătorului auto american Ford. Vehiculul este fabricat în Romania, în uzina Ford Otosan din Craiova. Celulele bateriei provin de la fabrica SK On din Ungaria, iar asamblarea lor ca baterie completă se realizează în Craiova.

Dintre cele trei autovehicule electrice fabricate de Ford Otosan în Craiova, acest E-Transit Courier este primul cu care am parcurs mai mulți kilometri.

Prima impresie contează mult, iar Ford E-Transit Courier face o figură frumoasă în acest segment al dubelor de mici dimensiuni.

Câteva aspecte importante pentru orice afacere interesată de așa ceva:

  • Pot încăpea în el doi europaleți, sarcina maximă fiind 700 kg.
  • Reviziile se fac din doi în doi ani, fără limită de kilometri între revizii.
  • Costurile de mentenanță sunt foarte reduse, undeva în jurul a 250 Euro la doi ani.
  • Costul de exploatare pentru 1 km parcurs este 3-5 ori mai redus față de un vehicul echivalent pe combustie.

În atenția celor care vor conduce acest vehicul: are One Pedal Driving (OPD), precum și Auto Hold. Deci mașina poate fi condusă cu o singură pedală, cea de accelerație, pentru că se poate opri de tot la eliberarea completă a pedalei. Atâta această funcție OPD, precum și Auto Hold, pot fi activate sau dezactivate de pe tableta multimedia.

Puterea de încărcare (max. 100 kW) este suficient de mare încât o sesiune de alimentare să dureze mai puțin de 25 de minute, de la 10% la 80%. În cazul încărcării la stații semi-rapide, puterea maximă de încărcare este 11 kW, iar plinul durează mai puțin de 5 ore (de regulă peste noapte).

Baterii sud-coreene SK, produse în Ungaria

Pentru pachetul de baterii litiu-ion, Ford lucrează cu furnizorul sud-coreean SK On, care are o fabrică în Ungaria. Celulele sunt asamblate în module și iau forma unei baterii complete, gata de pus pe autovehicul, în uzina Ford Otosan Craiova.

Garanția pentru baterie este de 8 ani sau 160.000 km – care termen se atinge primul. Sun incidența acestei garanții intră tot ce este conectat cu un cablu portocaliu, adică toate componentele de voltaj înalt ale mașinii.

Capacitatea utilă a bateriei de tracțiune este de 43 kWh, suficient pentru o autonomie omologată de până la 300 km.

Motorul electric dezvoltă 136 CP și 290 Nm. Acesta este fabricat în uzina Halewood din UK.

Conform site-ului Ford România, acest van electric are un preț de tranzacție situat în jurul valorii de 20.000 Euro, inclusiv TVA și ecobonus.

Pentru cei interesați de Test Drive Ford E-Transit Courier, dealerii au mașini de demo din primăvara anului 2025.


Ford Otosan, start livrări pentru mașinile electrice fabricate în România

Ford Puma Gen-E, primul automobil electric fabricat în România

Eldrive țintește 800 puncte de încărcare pentru mașini electrice în România până la final de 2025


Lasa un comentariu