Acasa BMW BMW Group și NTT DATA România fac joint-venture la Cluj

BMW Group și NTT DATA România fac joint-venture la Cluj

de Adrian Mitrea

BMW Group și NTT DATA România semnează un contract de joint-venture (companie mixtă) prin care vor dezvolta şi implementa soluţiilor IT de business, în Cluj-Napoca, au anunțat companiile. Pentru început, acest joint-venture va avea 120 de specialiști software.

„BMW Group şi NTT DATA Romania au semnat un acord pentru înfiinţarea unui joint-venture (JV) în România. Astfel, BMW Group continuă să-şi extindă reţeaua globală de centre IT şi beneficiază de talentul şi experienţa în sectorul software. Contractul de joint-venture este supus revizuirii şi aprobării de către autorităţile relevante”, se arată într-un comunicat de presă.

Joint-venture-ul beneficiază de experienţa extinsă a NTT DATA în dezvoltarea agilă de software şi de reţeaua sa în comunitatea IT din România.

„Noua locaţie din România are scopul de a sprijini BMW Group IT în Europa şi de a dezvolta proiecte şi inovaţii IT pentru producţie, dezvoltare, resurse umane, vânzări şi servicii financiare BMW”, se arată în comunicat.

BMW Group și NTT DATA, parteneri de peste 30 de ani

BMW Group şi NTT DATA colaborează într-o gamă largă de proiecte de peste 30 de ani. Semnarea contractului de joint-venture marchează următorul pas important în acest parteneriat.

„Cu NTT DATA, ne bazăm pe un partener puternic care are o reţea excelentă într-o regiune tehnologică dinamică şi ne permite să dezvoltăm competenţe software suplimentare într-un ritm accelerat şi într-o manieră ţintită. În colaborare cu companii precum NTT DATA putem stabili hub-uri IT puternice şi, prin urmare, putem oferi un răspuns la deficitul de experţi IT”, a declarat Alexander Buresch, director IT executiv şi vicepreşedinte executiv al BMW Group IT.

Se preconizează că joint-venture-ul va angaja aproximativ 250 de dezvoltatori de software până la sfârşitul anului 2024. Companiile intenţionează să crească la câteva mii de angajaţi până în 2027 – acesta este obiectivul BMW Group și NTT DATA.

Suntem extrem de încântați să anunţăm planurile noastre de a deschide împreună cu BMW Group un nou centru de dezvoltare software în Cluj-Napoca. Această colaborare îşi propune să sprijine producătorul auto în misiunea sa de transformare digitală, a declarat Maria Metz, CEO al NTT DATA România.

Software-ul, tot mai important în automobile

BMW Group a avansat deja în digitalizarea întregii companii şi a proceselor sale interne şi externe. De câţiva ani, huburile IT şi software din Germania, SUA, Africa de Sud, India, Portugalia (joint-venture Critical TechWorks) şi China (LingYue Digital IT Co. Ltd. şi BA TechWorks) au consolidat competenţa în software a producătorului auto german.

Ele contribuie semnificativ la dezvoltarea şi operarea soluţiilor IT pentru BMW Group. Un total de peste 9.400 angajaţi din întreaga lume lucrează deja în domeniul IT şi al dezvoltării software pentru BMW Group şi joint-venture-urile sale.

Despre NTT DATA Romania

Grupul NTT DATA are clienți în peste 50 de țări. Compania îmbină acoperirea globală cu avantajul tehnologic și expertiza locală. Această sinergie facilitează progresul clienților și al societății spre digitalizare. 

Cu o prezență solidă în principalele centre universitare din România, NTT DATA se mândrește cu o echipă diversificată de profesioniști. Oferă o gamă completă de servicii în domenii precum dezvoltarea și mentenanța aplicațiilor, servicii de infrastructură, soluții cloud, transformare digitală și outsourcing.

Această diversitate a competențelor permite satisfacerea nevoilor clienților. De asemenea, permite implementarea cu succes a inițiativelor IT complexe din industrii variate. În principal este vorba despre industriile automotive, producție, financiar, retail, telecomunicații și altele.

Despre BMW Group

BMW Group are patru mărci: BMW, MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad. Prin ele, concernul auto german este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete. Grupul oferă și servicii financiare şi de mobilitate premium.

Reţeaua de producţie a BMW Group cuprinde peste 30 de unități de producţie la nivel mondial. Compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2022, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproape 2,4 milioane de automobile şi peste 202.000 de motociclete.

În anul fiscal 2022, profitul brut a fost de 23,5 miliarde Euro, iar veniturile au fost de 142,6 miliarde Euro.

La 31 Decembrie 2022 BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 149.475 angajaţi.


Noul BMW Seria 5 și BMW i5, premieră mondială

Abonament de mobilitate BMW. Bavaria Mobility se reinventează în pandemie


1 comentariu

bmj 22 aprilie 2024 - 09:12

Un pas important pentru extinderea retelei BMW Group nu numai in Europa, ci si la nivel global! Ma bucur sa aud despre colaborarea dintre BMW Group si NTT DATA Romania, care va aduce 120 de noi specialisti software si va ajuta la dezvoltarea de proiecte si inovatii IT pentru productie, dezvoltare si servicii financiare BMW. De asemenea, este impresionant sa vad ca BMW Group si NTT DATA sunt parteneri de peste 30 de ani si intentioneaza sa ajunga la cateva mii de angajati pana in 2027. E un pas important si spre dezvoltarea industriei IT si a infrastructurii din Romania. Felicitari pentru acest joint-venture si sunt sigur ca vor fi aduse multe realizari si contributii inovatoare in viitor!

Reply

Lasa un comentariu