Acasa Ford Ford Fiesta dispare, la fel și Ford S-MAX și Ford Galaxy

Ford Fiesta dispare, la fel și Ford S-MAX și Ford Galaxy

de Adrian Mitrea

Ford Fiesta dispare, la final de Iunie 2023. Modelul, produs în Germania, la Köln, a ajuns la final de carieră, după șapte generații. Și modelele Ford S-MAX și Ford Galaxy vor înceta să mai existe. Acestea sunt fabricate în Valencia, Spania. Prin aceste decizii Ford se pregătește pentru restructurarea gamei și trecerea la mai multe mașini electrice.

„Pe măsură ce ne pregătim pentru tranziția către un viitor electric, vom întrerupe producția de S-MAX și Galaxy în Valencia, Spania, în Aprilie 2023, și Fiesta din Köln, Germania, până la sfârșitul lunii Iunie 2023”, a anunțat Ford, Miercuri, 26 Octombrie 2022.

Constructorul auto american, cu prezență semnificativă în Europa, n-a precizat ce va apărea în loc de Fiesta.

Cel mai probabil modelul Puma, fabricat în Craiova, va suplini dispariția modelului Fiesta din gama Ford.

Ford Fiesta dispare, rămâne Ford Puma

La finalul clipului emoționant de rămas bun pentru Fiesta, Ford arată la final un Ford Puma, silențios, care iese din garaj. Stația de încărcare de pe perete sugerează că este Ford Puma electric (sau plug-in hybrid).

„Cu o istorie bogată în Europa pentru clienții noștri și pentru echipele noastre care au dezvoltat și construit șapte generații, Fiesta s-a remarcat ca un produs îndrăgit cu milioane de fani în întreaga lume”, mai spune Ford, în anunț.

Centrul Ford din Köln, care produce Fiesta, face tranziția către o gamă completă de autoturisme electrice. Sunt realizate în parteneriat cu Volkswagen (platforma MEB). Odată cu aceste schimbări majore dispare, iată, și un model Ford legendar: Fiesta.

Din 1976, anul lansării sale, și până în prezent, Ford Fiesta a fost comercializat în peste 16 milioane de unități, pe durata a șapte generații.

Generația curentă, a șaptea, poartă semnătura designerului Ivan Telesca. La ieșirea din producție, generația de final va fi fost pe piață de șase ani. În istoria sa, o generație Ford Fiesta a stat pe piață circa 6-8 ani.


3 comentarii

BADEA GHEORGHE 26 octombrie 2022 - 18:49

A fost o mașină reușită,sunt un fan Ford acum dețin un Puma hibrid… Fiesta am avut-o tot de nouă am parcurs cu ia 330000 km. fără să schimb nimic pe articulații, fără să umblu la motor a fost servisata numai la reprezentanta Ford… Rămas bun Fiesta…!!

Reply
Grădinaru 29 octombrie 2022 - 17:43

Este o mașină f. buna .Ce facem daca in viitor vom avea nevoie de o piesa de schimb.Banuiesc că de vor mai găsi .

Reply
Adrian Mitrea 31 octombrie 2022 - 13:07

Producătorii auto sunt obligați prin lege să asigure piese de schimb timp de 10 ani DUPĂ ce mașina a ieșit din fabricație. Iar producătorii de piese independenți vor produce și mai mult de atât (în timp). După cum vezi, sunt și mașini de 50-70 de ani care circulă fără probleme pe străzi, piese se găsesc. Cât timp există cerere pentru piese va exista și cineva care să satisfacă acea cerere.

Reply

Lasa un comentariu