Acasa Eco Marșul mașinilor eco 2021, start în 28 August, la București

Marșul mașinilor eco 2021, start în 28 August, la București

de Adrian Mitrea

Marșul mașinilor eco, ediția 2021, demarează Sâmbătă, 28 August, din parcarea Bibliotecii Naționale a României. Ediția din acest an a marșului este a 4-a. Concomitent are loc și marșul bicicletelor și trotinetelor, eveniment ajuns la a doua ediție. În organizare sunt implicate asociațiile SMARTiCITY și WE BIKE ROMANIA. Cele două marșuri se alătură multor alte evenimente care dau același mesaj: „Și eu pot contribui la reducerea poluării!”

„Ne alăturăm cu bucurie acestui demers prietenos cu mediul înconjurător. Orice acțiune care încurajează folosirea mijloacelor alternative de transport în defavoarea autoturismelor poluante este un pas către o societate în care mobilitatea câștigă tot mai mult teren. La nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor am lansat de câteva luni Vinerea Verde – o eco inițiativă care ne încurajează să lăsăm în fiecare vineri mașina personală acasă și să ne deplasăm către serviciu pe jos, cu bicicleta, trotineta sau mijloace de transport cât mai verzi (…)”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului apelor și pădurilor.

Partenerii instituționali ai evenimentului sunt Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor, Ministerul Culturii și Administrația Fondului pentru Mediu.

La eveniment sunt invitați oficiali, reprezentanți ai companiilor din zona electromobilității, și ai unor ONG-uri care promovează transportul curat. Vor mai veni personalități din cultură, sport, ambasadori.

Vor promova transportul ecologic și înotătorii lotului olimpic al României, David Popovici și Robert Glință, campionul mondial la înot în ape înghețate Paul Georgescu, precum și gimnastul Marian Drăgulescu, dar și Marius Cozmiuc, membru în lotul olimpic de canotaj, Dorin Alupei – antrenorul Lotului Național de Canotaj băieți, membri ai lotului național de copii la ciclism, dar si mulți alții.

„Transportul este responsabil pentru aproape 30% din emisiile totale de CO2 ale UE, de aceea va trebui să începem, din ce în ce mai mulți, să alegem soluțiile care poluează cât mai puțin sau deloc: mașini electrice, biciclete, trotinete, mersul pe jos, transport în comun, carsharing”, a declarat Camelia Spătaru, președintele Asociației SMARTiCITY.

Autobuz electric românesc

La eveniment va fi și prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România.

Evenimentul vrea să convingă cât mai mulți oameni să folosească un transportmai puțin poluant sau deloc poluant, pentru a reduce emisiile de CO2 din trafic.

Totodată, asociațiile implicate susțin construcția mai multor piste mai sigure pentru biciclete/trotinete, cât și locuri pentru parcarea lor.

În plus, asociațiile pledează ca în școli copiii să învețe cum să protejeze mediul alegând soluții de transport eco.

„Ținta europeană de decarbonizare a transportului urban cu 90% până în 2050 este de neatins dacă nu înțelegem să regândim modul în care ne deplasăm în orașe, integrând soluții sustenabile și prietenoase cu mediul. Ne bucurăm să susținem a doua ediție a We bike Romania și considerăm că fiecare acțiune care aduce în discuție prioritizarea omului în oraș și nu a vehiculului este una importantă. Bicicleta face parte din mixul modal al orașului modern”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.

Partenerii evenimentului sunt Renault, Dacia, Nissan, E.ON, EVConnect, DAHUA Tehnologies, UP România, Ford România, Automobile Bavaria, Drive TESLA, Teleport, BikExpert, Biro Electric, Evolio, ATP Bus e-UpCity, EFdeN, Green Revolution, I’Velo, Hervis Sports, Asociația Energia Inteligentă, Magiun Topoloveni.

Partenerii media sunt Agerpres, caleaeuropeana.ro, news.ro, bugetul.ro, 0-100.ro, new money, We Are Electric, Eco rEVolution, ecomobile.ro.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe Facebook.

Detalii marșuri:

  • 10:00-11:00 – Sosire participanți în parcarea Bibliotecii Naționale a României, vizitare standuri mașini și test drive.
  • 10:45 – Declarații de presă.
  • 11:00 – Plecare în marșuri.
  • 11:00-12:00 – Desfășurarea marșurilor.
  • 12:00 – Sosire și declarații de presa.

Marșul mașinilor eco (traseu automobile)

Biblioteca Națională – Bulevardul Unirii – Piața Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piața Unirii – Bulevardul Ion C. Brătianu – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Statuia Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle – Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Operei – Splaiul Independenței – Bd. Libertății – Piața Constituției – Biblioteca Națională.

Marș eco (traseu biciclete/trotinete)

Biblioteca Națională – Bulevardul Unirii – Piața Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piața Unirii – Bulevardul Ion C. Brătianu – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Națiunile Unite – Piața Constituției – Piața Unirii – Biblioteca Națională.

2 comentarii

Mihai 27 august 2021 - 22:32

Am o masina electrica și 3 biciclete.
Folosesc masina electrica in fiecare zi. Costurile sunt minime.parcarea e gratis, Încărcarea e ieftina sau gratis.

Dar… IDEAL ar fi sa putem merge cu bicicleta peste tot.
Chiar presupunând ca masina electrica folosește doar energie verde (nu e asa dar în fine) tot consum 13kwh/100km.Dus întors cam 3-4 kwh.
O bicicleta consuma mult mai puțin. Chiar și cele electrice au impact minim ( câteva sute de wați pe ora)
Bariera de întrare în lumea mașinilor electrice e mult prea sus (a mai coborât de când cu Dacia Spring dar oricum).

Media de viteza in București e oricum foarte redusa. În jur de 11kmh.
Rulând cu 15kmh cu bicicleta nu ar fi un efort prea mare pe distanta tipica de 5-8 km pe care rulam.
Lipsesc doar pistele. Cu excepția celei de pe calea Victoriei nu am nimic utilizabil pe drumul spre birou.

Reply
Rotaru 30 august 2021 - 17:01

„Interesul” autoritatilor pentru dezvoltarea transportului EV se vede si din „viteza” de aparitie a statiilor de incarcare. Macar daca ar face facilitati pentru cei posibil interesati ca sa fie construite astfel de statii, sau impiulsionarea „gazarior” de a pune si in toate benzinariile statii rapide de incarcare.

Reply

Lasa un comentariu