Acasa Curiozitati 5 curiozități despre Peugeot 508

5 curiozități despre Peugeot 508

de Adrian Mitrea

Peugeot 508 este mașina prin care francezii de la PSA vor să revitalizeze clasa medie – un segment foarte disputat dacă ne uităm la paleta de automobile disponibile pe piață, de la mai mulți producători. Uneori, din ambiția și determinarea lor, se nasc mașini aproape operă de artă, cum este 508. Mai ales versiunea GT. În acest clip scurt avem 5 curiozități despre Peugeot 508 GT.


1

Mașina are portiere cu geamuri fără ramă. Este o soluție constructivă care permite o formă de coupe mai pronunțată pentru caroserie, iar senzația de mașină sport este accentuată. În mod istoric Peugeot folosește portiere cu geamuri fără ramă pentru coupe-urile sale, iar această trăsătură ajunge și la 508, în buna tradiție a mărcii.

2

i-Cockpit este mai mult decât unul sau mai multe ecrane. La Peugeot e vorba despre orientarea către șofer a tuturor comenzilor mașinii, cu posibilitatea de a vedea instrumentele de bord peste volan, nu prin cercul acestuia. Ergonomia vizuală este foarte bună, iar modurile de configurare ale afișajelor sunt variate.

3

508 beneficiază de un sistem audio Focal – un brand franțuzesc ce creează sisteme de sunet premium. Pe această mașină există o configurație cu zece difuzoare, iar expriența acustică este deosebit de plăcută – la nivel de mașină premium.

4

Scaunele față au funcție de masaj – pentru șofer și pasager – ce poate fi activat fie de la un buton de pe scaun, fie de pe planșa de bord, unde există un buton dedicat pentru personalizarea tipului de masaj și a schemei de culori.

5

Inginerii francezi s-au gândit să echipeze 508 și cu un sistem de parcare automat care poate acționa în scenarii multiple: parcare laterală și parcare perpendiculară, fie pe stânga, fie pe dreapta. Sistemul funcționează cu transmisia automată pusă în poziția N (neutru), iar mașina alege automat să meargă înainte sau în marșarier, în funcție de manevrele pe care le consideră necesare pentru a duce la bun-sfârșit operațiunea de parcare.


3
Lasa un comentariu

avatar
2 Comment threads
1 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
3 Comment authors
dodoiAdrian Mitreamip Recent comment authors
  Subscribe  
noi vechi
Notifica-ma despre
mip
Cititor
mip

salut Adi,

de la mine din sat se vede fain 508-ul …
nu stiu cit de original e, ce soiuri de limbaje de desenare au folosit, dar in general, dpmdv, peugeot e o masina fain desenata …
cit de fiabila e ? habar nu am … si nu conteaza, ca nu am cum sa cumpar asa ceva pe-acilea …
multumesc pt material …

drumuri bune sa ai !

dodoi
Cititor
dodoi

O alta curiozitate, la prima vedere, e ca scaunele incalzite sunt optionale la o masina ce se vrea in clasa medie. Dar daca am ajuns ca la masinile considerate de lux sau ma rog premium, scaunele sa fie din vinilin si pielea sa fie optionala de ce nu si cu scaunele incalzite?