Acasa Industrie O companie mixtă Osram – Continental pune la cale viitorul iluminării auto. În România se va lucra din Iași

O companie mixtă Osram – Continental pune la cale viitorul iluminării auto. În România se va lucra din Iași

de Adrian Mitrea

Osram Continental Innovative Lighting (sursa – Osram Continental)

O nouă societate mixtă, realizată de două companii importante din zona furnizorilor pentru industria auto, Osram și Continental, și-a început oficial activitatea, având ca scop dezvoltarea unor sisteme de iluminare auto foarte performante, dar și pentru a generaliza utilizarea luminilor cu LED în toate segmentele de autovehicule, potrivit unui anunț oficial. Pentru noul joint venture (denumit Osram Continental GmbH) vor lucra circa 1.500 de persoane în 16 locații din lume, iar în România vor lucra din Iași peste 100 de specialiști.

Procedurile de negociere și aprobare au fost finalizate cu succes, iar activitatea a demarat oficial în 2 Iulie 2018, având ca scop „integrarea perfectă a luminii, a senzorilor și a electronicii pentru a stimula dezvoltarea soluțiilor inteligente de iluminare în sectorul auto”.

În România, Osram Continental își va desfășura activitatea în Iași. Echipa de aici va colabora cu echipe din diferite locații internaționale.

Echipa Osram Continental Iasi (sursa – Osram Continental)

Sediul central este la Munchen, Germania. Planul este de a muta sediul la Garching, Germania.

Continental și Osram dețin fiecare o participație de 50% în joint venture, care este consolidată pe deplin în cazul lui Osram. Compania Osram Continental planifică anual, pentru următorii cinci ani, rate de creștere de până la două cifre. Acest lucru se bazează pe o dezvoltare puternică a pieței pentru modulele și soluțiile de iluminat cu LED-uri, precum și pentru sistemele de iluminat cu laser și electronice asociate. Primele produse care vor fi dezvoltate de companie vor fi pregătite pentru producția în serie până în 2021, se arată într-un anunț oficial.

„În ultimele luni, am stabilit o serie de obiective care ne vor permite să creăm o nouă companie. Aceasta va regândi viitorul iluminatului auto. Bazându-se pe aceste rădăcini puternice, Osram Continental ne va permite să oferim un impuls semnificativ pentru piață”, a declarat Dirk Linzmeier, CEO al OSRAM Continental, într-un comunicat de presă.

Piața pentru iluminarea vehiculelor din industria auto este în prezent într-o perioadă de tranziție, se îndreaptă spre tehnologii de iluminat pe bază de semiconductori. Ca rezultat, software-ul și electronica devin din ce în ce mai importante și mai influente. Continental și Osram combină, prin urmare, punctele forte în fiecare dintre aceste domenii și dezvoltă module de fază de ultimă generație și soluții pentru iluminatul interior pentru producătorii de automobile.

„Prin lansarea acestui joint venture, generăm încredere că piața pentru iluminatul inteligent al autovehiculelor va continua să crească și să fie viabilă. În plus, cu echipa noastră, formată din personal de conducere și experți din ambele companii, vom crește viteza de inovare, precum și eficiența și integrarea”, a declarat Harald Renner, director financiar și membru al conducerii Osram Continental GmbH.

Noua companie va utiliza digitalizarea în soluțiile sale de iluminare pentru vehicule pentru a dezvolta funcții inteligente de iluminare pentru mașini, doar dintr-o singură sursă. Prin abordarea sa optimizată de combinare a iluminatului și a electronicii inteligente, Osram Continental se străduiește, de asemenea, să asigure pătrunderea pe piață a tehnologiei LED în toate segmentele de vehicule.

Ca atare, compania nu folosește doar soluții bazate pe software pentru a crea un sistem configurabil de distribuție a luminii (de exemplu pentru farurile cu lumină anti-orbire și pentru farurile cu fază lungă), ci dezvoltă și funcții inteligente de iluminare. Folosind datele de la sistemul de navigație și senzori, vehiculele echipate cu aceste soluții în viitor vor putea, de exemplu, să proiecteze mesaje de avertizare pentru ceilalți utilizatori.

Componente iluminare Osram Continental (sursa – Osram Continental)

4 comentarii

Dragos 5 iulie 2018 - 13:30

Economia dupa 300000km A unui sistem de LED fata de clasic este de…. 100 Euro mai putin pe benzina. Ar face bine sa nu coste mai mult de atata sistemul cu LED, altfel nu imi merita. De laser ce sa mai zic, e doar marketing. Eficienta de 80% ce apare peste tot e doar la conversia UV-Lumina, per total eficienta fiind sub 5%. De pret nu mai vorbesc, laserul este doar la indemana unora.

Reply
Adrian Mitrea 5 iulie 2018 - 15:00

Îți garantez că nu este vorva despre economie, ci despre performanță.
Tehnologia farurilor este cu adevărat vizibilă la automobile, respectiv trecerea de la lămpi cu halogen bune la lămpi cu LED bune.
Am condus zilele trecute un BMW i8 Roadster cu faruri cu tehnologie laser. E incredibil cât de bine luminează drumul și cât de departe vezi. Nici nu îți vine să crezi până nu vezi cu ochii tăi!

Reply
Dragos 5 iulie 2018 - 15:11

Nivelul de lumina pe care iti doresti sa il arunci traficului din sensul opus e limitat de foarte multi ani. Am atins acel nivel de luminozitate de foarte mult timp si reglementarile in vigoare sunt chiar stricte, iar la noi nerespectate. Orice marire de intensitate luminoasa e periculoasa pentru celilalti. Nu zic ca nu pot fi aduse imbunatatiri la lumina, dar tehnologia e la inceput si implementarea asta va duce la vesnica orbire de care toti sunt saturati.
Ce imi doresc eu sa vad pentru asta e evitarea iluminarii masinilor din contrasens de catre laser, dar chiar daca avem tehnologia, asta o sa coste.

Reply
Chris 5 iulie 2018 - 22:08

Atunci cand au aparut primele automobile puteau fi depasite de carutele cu cai, dar in schimb costau o caruta de bani.
Masinile electrice nu-si amortizeaza costul probabil niciodata – n-am facut un calcul dar probabil asa e, dar lumea le cumpara. La fel a fost cu iPhone-urile, cu primele calc. portabile, cu tehnologia solara si multe alte exemple.
Varful de gama tehnologic nu merita niciodata dpv financiar, dar exista un segment de consumatori care il doresc neaparat, iar apoi ajunge sa fie accesibil tuturor. Asa functioneaza lucrurile. Osram-Conti face acum exact acest pas, vrea sa puna tehnologia asta pe piata de volum si sunt destepti ca fac asta. Peste 10 ani, probabil si mai repede, n-o sa mai poti cumpara masina noua cu becuri halogen.
Observatie: Garching e practic cam tot in München si la o aruncatura de bat de sediul BMW FIZ, mai reduc si ei din costuri ca poti sa tii o echipa buna de specialisti cu cat costa chiria in München.
Asteptam Adrian sa ne povestesti experienta cu i8.

Reply

Lasa un comentariu