În România vor fi produse baterii litiu-ion, de 12 V și 48 V, însă nu și unele de mare capacitate și putere care să fie utilizate la propulsia mașinilor electrice. În cazul de față bateriile de 12 V au aplicație auto, iar cele de 48 V sunt destinate în principal stocării energiei, reiese din anunțuri oficiale ale Metair, proprietarul companiei românești Rombat.
Compania sud-africană Metair va produce baterii litiu-ion în țara de origine, Africa de Sud, dar și în România și Turcia, scrie engineeringnews.co.za. Metair mai are fabrici de baterii și în Germania și China.
Afacerile unității din România – Rombat – sunt concentrate momentan pe producția de baterii cu tehnologie plumb-acid. Orientarea companiei mamă, Metair, către tehnologie litiu-ion va aduce, însă, producție de baterii litiu-ion și în România, dar nu de mare capacitate și putere care să fie utilizate la propulsia mașinilor electrice, ci unele mai mici.
Potrivit sursei citate, Metair se va concentra pe producția de baterii pentru lămpi de minerit, baterii de 12 V și de 48 V pentru unități de stocare a energiei care să lucreze în tandem cu panouri fotovoltaice.
Aceeași publicație notează într-un articol anterior că Metair va continua să dezvolte baterii plumb-acid deoarece există o piață uriașă pentru așa ceva, iar aceste baterii pot fi folosite inclusiv de mașinile electrice pentru a alimenta consumatorii de 12 V.
Compania bistriteană Rombat, producatoare de baterii pentru industria auto și de transporturi, a fost cumparată pentru 42,8 milioane euro de compania Metair International Holding Cooperatief din Africa de Sud în martie 2012. Pachetul de acțiuni preluat este de 99,1%.
2 comentarii
Bateriile de 12V cu litiu (nu Li-ion sau Li-polymer, ci LiFePO4) pot aduce mari beneficii mașinilor cu benzină sau Diesel, din 3 motive:
1 – durata de viață foarte lungă, până la 2000 de cicluri complete față de 300 cicluri la o baterie cu plumb
2 – masa foarte redusă, când se înlocuiește o baterie de 60 Ah (15-18 kg) cu una LiFePO4 se câștigă până la 12 kg
3 – posibilitatea de a folosi întreaga capacitate a bateriei. Bateria plumb-acid nu poate fi descărcată decât maxim 30% (dacă are acidul în forma lichidă) sau 50-60% dacă e gel sau AGM.
bateriile EFB long life rezista pana la 4500 microcicluri de descarcare 30%
deastea Metair (+Rombat) o scos masina asta
https://insideevs.com/south-africas-hideous-metair-met-elec-r60-plug-in-vehicle-makes-us-chuckle-but-proves-lead-acid-works-video/