Acasa Citroen VIDEO, FOTO: Citroen C4 Cactus, reinventat sa concureze cu masinile compacte traditionale. Megane si Focus sunt plictisitoare, spun cei de la Citroen

VIDEO, FOTO: Citroen C4 Cactus, reinventat sa concureze cu masinile compacte traditionale. Megane si Focus sunt plictisitoare, spun cei de la Citroen

de Adrian Mitrea

Citroen se afla in plin proces de a-si reorganiza gama, iar acum a venit randul modelului compact Citroen C4 Cactus. Initial a fost lansat ca un crossover compact (2014), acum modelul beneficiaza de un facelift consistent, care schimba 80% din aspectul exterior. Mai mult, masina a fost „curatata” de majoritatea detaliilor care o facea sa para SUV, iar Citroen spune ca aceasta masina reprezinta o alternativa la masinile compacte traditionale. Megane si Focus sunt un pic prea plictisitoare, din punctul nostru de vedere, a spus, pentru 0-100.ro, Thierry Hospitel, design manager responsabil de Citroen C4 Cactus.

Am participat la dezvaluirea oficiala a lui Citroen C4 Cactus care a avut loc la Paris, pe muzica celor de la Superjava, ocazie cu care am putut afla principale noutati aduse de acest facelift consistent. Totodata, oficiali de top Citroen au fost la dispozitia presei pentru a raspunde la intrebari. Asadar, iata ce e nou la modelul C4 Cactus si ce modificari vin in gama Citroen deodata cu acest facelift.

Citroen C4 Cactus va ramane singura masina din familia de modele C4, automobilele C4 (hatchback) si C4 Aircross (SUV compact) urmand sa fie scoase de pe piata.

Citroen C4 Cactus este primul model Citroen care introduce un nou sistem de suspensii pe gama europeana a marcii, niste amortizoare hidraulice de inalta performanta furnizate de KYB (Progressive Hydraulic Cushions – PHC). Citroen C5 Aircross are si el asemenea suspensii, insa modelul este comercializat deocamdata in China, urmand sa ajunga in Europa in a doua parte a lui 2018. Pana atunci Citroen C4 Cactus va fi primul si singurul model Citroen cu suspensii hidraulice KYB. In afara de motorizarea de baza pe benzina de 1,2 litri (82 CP), suspensiile hidraulice pot fi puse pe orice combinatie de motor si transmisie. Aceasta motorizare de baza reprezinta 5% din vanzari.

In fotografia de mai jos se pot observa cum arata o flansa de amortizor de la modelul nou (mai mica, cu mai putin cauciuc) versus o flansa de amortizor de la Citroen C4 Cactus fara facelift (2014-2017), care are mai mult cauciuc. Apoi se poate observa, in sectiune, amortizorul hidraulic KYB, care preia o parte din rolul flanselor din cauciuc. Astfel, suspensia masinii va „topai” mai putin, va pastra mai bine contactul cu solul si va ruliul va fi mai bine controlat. Cam asta ar trebui sa se intample in teorie, iar pana la un test drive doar atat stim.

Scaunele au fost reproiectate pentru a fi mai moi si mai confortabile, avand acum inclusiv spuma cu memorie, cum au saltelele moderne. Aceste scaune sunt optionale ori standard, in functie de echipare. Micile pernite de pe sezut si spatar „se lipesc” mai bine de corp, oferind sustinere mai buna si confort sporit, fiind foarte moi. Abordarea Citroen referitoare la scaune este unica.

„Pentru un client care vrea sa cumpere o masina compacta… un Megane sau un Focus sunt un pic prea plictisitoare din punctul nostru de vedere, pentru ca au toata caroseria vopsita. Noi avem o abordare un pic diferita si am implantat masinii detalii originale. Avem o alternativa interesanta in acest segment”, a declarat, pentru 0-100.ro, Thierry Hospitel, la Paris.

„Avem o suspensie foarte buna si un design ce include multe protectii pentru caroserie, ceea ce este un lucru bun, mai ales pentru clientii care inchiriaza masini. Sunt diminuate riscurile de a aparea indoituri sau zgarieturi pe caroserie”, a explicat Thierry Hospitel.

Citroen C4 Cactus are acum, odata cu facelift-ul primit pe final de 2017, pentru 2018, are 80% din exterior schimbat, fiind pastrate doar plafonul si montantii C fara modificari.

Tehnologia Airbump – acele insertii din cauciuc umplute cu aer de pe lateralul masinii – au fost mutate la facelift in partea inferioara a portierelor, pana la facelift fiind la jumatatea portierelor.

Citroen promite ca C4 Cactus are cele mai bune valori de confort din segmentul C, masina arborand si sloganul „comfort is the new cool”. Cresterea confortului si antifonarea mai buna au crescut masa masinii restilizate cu 50 kg, dar modelul ramane in continuare cu circa 125 kg mai usor decat media din aceasta clasa, dupa cum sustine Citroen.

Modelul are in total 12 sisteme de asistenta pentru sofer, iar sistemul multimedia include un ecran capacitiv cu diagonala de 7 inch, compatibil cu Apple CarPlay si Android Auto.

Marca franceza este pe val in 2017, cu vanzari in crestere cu 5,6% in Europa in primele trei trimestre din 2017. Aceasta crestere este datorata in principal modelului C3, reinventat si el. Tendinta de crestere va continua, cred oficialii Citroen, deoarece SUV-ul de segment B Citroen C3 Aircross se bucura de mare succes chiar inainte de a incepe comercializarea efectiva: exista 20.000 precomenzi.

Pana in 2020 marca Citroen vrea sa ajunga la vanzari anuale de 1,6 milioane unitati, ceea ce reprezinta o crestere de 30% fata de 2016, a spus Linda Jackson, CEO Citroen, la evenimentul tinut in Paris. Citroen mai are un obiectiv, acela de a figura in top 3 al celor mai recomandate marci de catre clientii de automobile.

La finalul programului de restructurare a gamei, Citroen va avea opt modele, de la masini mici de oras pana la berline medii. Desigur, si multe SUV-uri. Acestea din urma vor fi indicate prin denumirea Aircross.

10
Lasa un comentariu

avatar
4 Comment threads
6 Thread replies
1 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
6 Comment authors
OvictidodoiAdrian_CAnnaAdrian Mitrea Recent comment authors
  Subscribe  
noi vechi
Notifica-ma despre
Costi
Cititor
Costi

Vad si eu un Citroen care arata fain. Intr-adevar mai cool decat Renault sau Ford. Nu ma mira ca e pe val la vanzari. Ceva optiuni pentru motoare mai mari? Confortul e bun el, dar iti trebuie „power”. Nu cred ca o produc numai pentru femei.

Anna
Cititor
Anna

Mă interesează mai multe despre SUV Aircross.
Mulțumesc

Adrian_C
Cititor
Adrian_C

Arata f bine, insa, din pacate, Citroen va pierde (deja a pierdut o mare parte din) clienti deoarece au mutat aproape toate butoanele fizice pe ecranul tactil, f putin practic, chiar periculos daca vrei de exemplu sa modifici temperatura sau turatia aerotermei in timpul mersului. Chiar si pe loc, meniurile nu mi se par f intuitive si nici rapid accesibile.

Pentru cei ca mine exista din fericire DS4, insa pretul lor a explodat dupa separarea de firma mama.

Consider o alegere destul de proasta din partea Citroen de a inlatura butoanele fizice.

Adrian_C
Cititor
Adrian_C

Si sa mai adaug ca volumul portabajului este f mic comparativ cu cel al actualului C4, iar geamurile usilor din spate nu coboara, insa se rabate in lateral (solutie f urata dpdv stilistic). Citroen C4 a fost a masina reusita, bine gandita, cu un volum de portbagaj f mare (parca 430 L), pozitionata a 2-a dupa Honda Civic la acest capitol.

Weekend placut tuturor.

Ovicti
Cititor
Ovicti

Geamurile care nu coboara sunt eventual nepractice. Din punct de vedere „stilistic” (atentie la diferenta dintre stil si util) sunt senzationale si aici nu incape comparatie cu cele traditionale (dreptunghi+triunghi), care sunt evident mai practice, dar si urate cu spume, de cele mai multe ori. Volume portbagaj: Cactus:358 l, C4:408 l exact ca si la Xsara, dar la Cactus imi pare mai optim de folosit catre volumul maxim (poate deoarece e mai inalt – nu imi dau seama exact). Meniurile tactile mie imi par in general OK, (si butoanele cutiei de viteze), dar incerc sa evit reglajele fine in situatii… Citeste mai mult »

dodoi
Cititor
dodoi

Cu ceva ani in urma, cred ca era prin 2011, am inchiriat un C4 Picasso care semana mai mult cu un mini van american. Avea un bord LCD interesant si un motor diesel cam mic, dar calitatea lasa de dorit. Cotierele deja se scorojisera si tininand cont ca masinile la inchiriere se schimba anual spune multe. Sper ca au mai umbla la calitate de atunci.