Acasa Eco Trimestrul trecut a fost cel mai bun din istorie pentru masinile electrice in Romania, cu 74 de vehicule inmatriculate

Trimestrul trecut a fost cel mai bun din istorie pentru masinile electrice in Romania, cu 74 de vehicule inmatriculate

de Vlad Barza

Intre iulie si septembrie 2017 s-au inscris in circulatie 74 de masini 100% electrice in Romania, numarul fiind mult mai mare decat totalul pe anul 2016. Totusi, ca pondere din piata totala aceste masini reprezinta foarte putin, in jur de 0,1%. Norvegia ramane campioana, cu aproape 8.500 de masini, urmata de Germania, cu 6.200 unitati, arata datele ACEA, comunicate de ACAROM.

In UE s-au inmatriculat 23.841 de masini full-electrice trimestrul trecut (T3 2017), cu 61% mai multe decat in T3 2016. In noua luni totalul a depasit 70.000 unitati, din care Romania a contribuit doar cu 97 de unitati (de patru ori peste T3 2016).

In noua luni s-au inscris in circulatie 18.600 de masini electrice in Franta, 16.400 in Germania, 6.600 in Olanda si 4.400 in Austria. Pragul de 3.000 a fost depasit de Suedia, iar cel de 2.000 de Spania si Belgia. Doua tari au trecut de 1.000 unitati: Italia si Portugalia.

Tara care sta cea mai bine in Europa ramane Norvegia, cu peste 23.000 de masini electrice, crestere de 33% fata de perioada ianuarie-septembrie 2016.

In Ungaria au fost inscrise 439 masini electrice in noua luni, in Cehia 234 si in Polonia 263.

In al treilea trimestru din 2017 cererea de vehicule cu propulsie alternativa (AFV) a continuat sa creasca in UE, mentinand trendul pozitiv inregistrat in primul trimestru al acestui an.

Astfel, inmatricularile au crescut cu 51,4% comparativ cu perioada similara din 2016, fiind inmatriculate in UE un numar de 211.635 autoturisme cu propulsie alternativa, insemnand 6.2% din totalul inmatricularilor de autoturisme noi vandute in al treilea trimestru al anului 2017. Numarul cuprinde si hibridele reincarcabile la priza.

Per total, in primele 9 luni din 2017, in UE au fost inmatriculate un total de 629.228 vehicule cu propulsie alternativa (AFV), cu 42.1% mai multe fata de perioada similara din 2016.

In Romania, in primele 9 luni din 2017, au fost inmatriculate 1.469 hibride (crestere de +114.8% fata de aceeasi perioada din 2016).

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notifica-ma despre
guest
1 Comment
vechi
noi
Inline Feedbacks
View all comments
dodoi
dodoi
2 ani

Cred ca n-ar fi fost rau ca cei ce au cumparat masinile electrice sa fi citit inainte experienta lui Adrian Mitrea cu o masina electrica la http://0-100.hotnews.ro/2017/01/06/reportaj-un-craciun-de-neuitat-aventuri-cu-masina-electrica-bmw-i3-pe-ruta-bucuresti-sibiu-si-retur/