Incursiune in mintea unui viitor IT-ist din industria auto romaneasca

Sa stai de vorba cu un tanar IT-ist roman pasionat in egala masura de tehnologie si de automobil este o onoare, cu atat mai mult cu cat astfel de interactiuni sunt rare. L-am cunoscut pe Codrut Diaconu la concursul Electro-Mobility din Iasi. E nascut langa Prut in 1995 si la cei 22 de ani ai sai deja gandeste ca un lider, iar optimismul si modestia pe care le transmite sunt molipsitoare. Iata, asadar, un articol despre o competitie studenteasca si despre un om care sigur va ajunge mare.

Printre studenti este deja notorie competitia Electro-Mobility din Iasi – un eveniment prin care studentii au ocazia sa dobandeasca cunostinte si altfel, sa interactioneze cu mediul exterior facultatii si ei intre ei, studenti din toata tara. De cealalta parte, organizatorul, Continental, are ocazia sa vina mai aproape de viitoarea forta de munca si sa-si creasca sansele de a fi prima optiune a unui student din Iasi.

Batalia pe forta de munca este dura intre angajatori, iar viitori angajati au o sansa pe care parintii lor n-au avut-o: sa munceasca intr-un mediu modern, gandind modern.

Putini stiu ca in cadrul Continental Iasi se lucreaza la tehnologii pentru masini autonome si autovehicule electrice. Nici macar studentii nu stiu, iar asemenea competitii au fost gandite inclusiv pentru a dezmorti comunicarea dintre angajator si viitorii potentiali angajati.

Din perspectiva cuiva venit din exterior aceasta competitie studenteasca este un izvor nesecat de creativitate si o pepiniera extraordinara pentru specialisti in industriile auto si IT. In definitiv acesti studenti, cu resurse studentesti, trebuie sa construiasca niste masini electrice care se conduc singure pe un traseu ingradit, tip labirint, lucru deloc usor de realizat.

Asadar, l-am intalnit pe Codrut Diaconu in Iasi. Un pic obosit, dar entuziasmat de concurs, mi-a povestit parcursul scurtei sale vieti de pana acum. Codrut e nascut in 1995, iar cand era copil mergea la scaldat in Prut. Tatal electrician si mama casnica (ocazional vanzatoare la magazinul din sat) l-au sustinut mereu sa isi ia zborul. A avut performantele necesare si norocul sa prinda burse de studii inca de mic, iar acum e un tanar student de 22 de ani care te molipseste cu optimismul si modestia lui.

Cu acordul lui, va redau discutia noastra din masina:

Adrian Mitrea: Cum ai ajuns sa studiezi in Iasi?

Codrut Diaconu: Eu sunt din Gorban, de langa Prut. Probabil ca ati auzit de Pro Ruralis. E un proiect care este creat de Ziarul de Iasi cu ajutorul unor profesori si oamenii de acolo – din conducere, sa spunem – aduna sponsori. Spre exemplu, Jean Valvis a fost sponsorul meu. El mi-a platit mie scoala, si altor persoane, de-a lungul celor opt ani. Cam 80 de elevi pe an beneficiaza de proiectul acesta.

In clasa a cincea m-am trezit cu vreo 16-18 elevi – nu mai stiu exact – din judetul Iasi, in doua camere de camin. Am stat mai intai cate zece in camera, apoi cate opt in camera. Toti din acelasi mediu, a fost foarte interesant. Bineinteles, toti crescuti la tara. Am dus-o bine. Eram oameni simpli si a fost o perioada foarte interesanta de care imi aduc aminte cu drag.

La inceput am plans, recunosc… vai de capul meu!

Dar am prins gustul de viata de camin si din momentul acela toata lumea imi statea la picioare. Din moment ce te dezlipesti de “acasa”… Ma uit acum, cand am ajuns la facultate, dupa 8 ani de stat oarecum singur – adica parintii la distanta – nu mai aveam nicio problema.

Adrian Mitrea: Banuiesc ca in toata povestea au contat foarte mult parintii tai, pentru ca te-au incurajat sa pleci, nu?

Codrut Diaconu: Da! Am avut libertatea aia… Aveam oarecum incredere in mine si ei mi-au lasat libertate totala. Inca de cand eram mic am fost asa, plecam si nu spuneam unde ma duc. Poate parea riscant din punctul de vedere al parintilor. M-am simtit bine sa fac chestii de capul meu.

Ma duceam toata ziua la scaldat, ca la tara.

Cumva, cand am plecat, aveam incredere in mine, desi eram mic. Aveam incredere ca am sa ma descurc.

Adrian Mitrea: Tu acum ce studiezi mai exact?

Codrut Diaconu: Sunt anul al III-lea la Facultatea de Automatica si Calculatoare din Iasi (in toamna trece in anul IV – n.r.).

Adrian Mitrea: Este prima oara cand participi la aceasta competitie studenteasca?

Codrut Diaconu: E prima oara, da. Nu stiu daca as fi fost capabil anul trecut sa particip. E valabil si cel putin pentru un coleg din cei doi din echipa deoarece cu ce am venit din liceu a fost o baza buna, dar nu ca sa te apuci sa faci chestii practice. Si atunci am asteptat sa studiem in facultate diferite materii care sa ne ofere o baza mai solida si sa ne ofere curaj sa ne bagam in asa ceva.

Cu toate acestea, drumul de la teorie la practica e foarte lung. Am avut tot felul de probleme, ceea ce ne-a ajutat!

Acesta este primul concurs la care am lucrat in echipa si poate asta e cel mai mare castig. Am avut aceste probleme, putine din fericire, dar sunt niste conditii de stres, oboseala, cineva se mai enerveaza, nu iese treaba.

Stau si ma gandesc, relatiile pe care le-am intarit acuma intre noi… asta e cel mai mare castig. Ca baietii sigur o sa ne mai intalnim dupa ce o sa ajungem fiecare cine stie pe unde. Ii fain! Asta e un adevarat castig.

Adrian Mitrea: Cum ati aflat de Electro-Mobility si cum v-ati organizat?

Codrut Diaconu: Dupa aproximativ un an de facultate incepi sa vrei sa stii din ce in ce mai mult. Asta pe o parte. Pe de alta, simti ca stii prea putine. Am patit asta si la matematica – am mai mers si la niste concursuri de matematica. Efectiv, cu cat invatam mai mult, imi dadeam seama ca stiu prea putine. Pur si simplu ca nu stiu.

Si te gandesti: bai, cum sa fac sa invat?! Si atunci, la inceputul unui semestru, am fost la un profesor tanar, care e mai aproape de studenti si pe care il simtim noi mai apropiat – o persoana la care se vede ca-i place sa predea si sa ajute studentii.

L-am intrebat ce oportunitati avem anul acesta si ce putem sa facem cu timpul asa-zis liber. Si el ne-a spus de mai multe concursuri, ne-a prezentat avantaje si dezavantaje. Ne-a spus si despre posibilitatile de studiu individual.

Chiar imediat dupa acesta plecam la un alt concurs, Hard&Soft se cheama. Luni dimineata primim tema, iar in decursul a patru zile trebuie sa facem ceva pe tema respectiva.

Electro-Mobility se desfasoara altfel. Avem milestone-uri care tin cam o luna, trebuie sa furnizam anumite rapoarte. E mai relaxat din punctul de vedere al timpului.

Am zis hai sa participam sa vedem care este nivelul nostru si pe cine ne putem baza. Unul dintre cei trei membri ai echipei noastre – electronistul – el a venit, de fapt, cu propunerea sa mergem la Electro-Mobility. Eu ma pricep la electronica si colegul a fost olimpic prin liceu la electronica. El a zis ca are nevoie de cineva pe software. Si eu si celalalt coleg ne pricepem la software, dar si la electronica. Trebuie cumva sa ne impartim. E prea multa munca pentru o singura persoana.

Adrian Mitrea: Si cum v-ati impartit? Cum ati invatat sa lucrati ca o echipa?

Codrut Diaconu: Deci un electronist si doi softisti-electronisti. Si toti trei am fost si mecanici. Este si o parte mecanica in concurs de care am incercat sa stam cat mai departe. Daca nu conosti, nu poti sa risti sa vii cu o solutie total nepotrivita.

Sunt componente facute de colegul electronist. Motorul trebuie controlat, are o logica speciala de control. Colegul a facut logica respectiva – e o parte foarte grea. Desi mai stiu chestii de electronica, n-as putea sa inteleg ce a facut acolo, ma depasesc total. I-a prins foarte bine si lui.

Cerinta principala este ca masinuta noastra sa mearga singura si sa nu se loveasca de pereti. Intr-un semestru am facut prelucrare de imagine la noi la facultate si am zis hai sa folosim o camera pentru ghidarea masinutei. Implica resurse mai multe (fata de senzori – n.r.). Dar ne-am asumat calea mai grea si am zis ca participam sa invatam. Am intalnit o groaza de provocari, cu asta ne-am hranit. Am intrebat persoane, ne-am documentat in lumea asta larga. A fost foarte interesant.

Adrian Mitrea: Daca o sa castigati, premiul intai este o suma de bani, am inteles…

Codrut Diaconu: Da, sunt si premii in bani, nu stiu exact ce si cum, stiu doar ca premiul intai depaseste 1.000 euro/echipa, iar al doilea e un pic sub.

Adrian Mitrea: Milionari sigur nu sunteti in punctul acesta, dar totusi ce o sa faci cu banii daca vei castiga?

Codrut Diaconu: Sincer, cred ca am sa-mi iau o bicicleta noua. Cea pe care o am acum am faramat-o. Am tras de ea la maximum. Am rupt cam tot ce se poate la ea, am si reparat-o, iar cand nu ma pricep ma duc la un nene si mi-o face. Deci cam asta ar fi, cred ca o bicicleta noua. Sincer sa fiu nu m-am gandit asa tare la partea aceasta materiala. Am si bursa la facultate si de cand a crescut e chiar substantiala. Eu am o bursa speciala, de performanta. Era 700 de lei, acum a ajuns la 1.200 lei, ceea ce comparativ cu cat primeam in liceu, 30 de lei pe luna, e o suma care imi permite mai mult decat am nevoie. (…) Caminul costa 150 lei/luna si asta dupa ce s-a scumpit. Cu toate utilitatile incluse.

Adrian Mitrea: Te-ai gandit dupa facultate ce o sa faci? Soft?

Codrut Diaconu: Mie imi place foarte mult matematica. As cauta ceva care sa imbine programarea si software-ul cu ceva matematica. Un domeniu interesant este cel de Machine Learning. N-as putea spune ca asta imi doresc pentru ca abia l-am descoperit, dar mi se pare interesant.

Cel mai sigur este ca o sa continui cu niste studii si dupa facultate, masterat sau ce anume o sa gasesc. Am primit multe sfaturi cum ca daca iti place sa studiezi, fa-o acum pentru ca daca lasi pauza 1-2 ani nu mai revii la fel de usor.

La noi acesta e riscul. E foarte usor sa te angajezi si multe companii alearga dupa studenti si unii dintre noi pleaca din timpul facultatii. Mai bine mai stai oleaca sa inveti si dupa aia te duci unde vrei, cu o baza mai solida si pleci de la alt nivel, sa zicem.

Adrian Mitrea: Esti adeptul lucrurilor facute la timpul lor, sa inteleg?

Codrut Diaconu: N-as putea spune ca am experienta de viata, dar e destul de limpede ca ce nu faci la momentul potrivit, n-ai sa mai faci.

Adrian Mitrea: In tara, in afara, la multinationala, la o firma mai mica… unde te vezi?

Codrut Diaconu: Eu, daca invat suficient de multe lucruri, imi va fi mai usor sa inteleg ce-mi doresc si ce vreau. Daca ma duc stapan pe mine, sunt sigur ca voi gasi ceva de lucru apropiat de ce-mi place mie cel mai mult.

Adrian Mitrea: Care e suma minima pe care ai fi dispus sa lucrezi? Cum vezi tu lucrurile?

Codrut Diaconu: Avand in vedere istoricul meu, cum ti-am spus, sunt obisnuit cu un trai modest. Stiu cu cat de putini bani s-au descurcat parintii mei si m-au crescut bine si pe mine, si pe sora mea.

Sunt obisnuit cu traiul modest si un minim pe care l-ar putea oferi orice companie, chiar si de aici din Iasi, este mult mai mult decat sunt eu obisnuit sa am.

Deci nu-mi fac nicio grija. Eu sunt de parere ca banii sunt foarte riscanti. Am vazut multe cazuri, si prin camine, si la oameni mai in varsta. E dur cand apar banii in discutie. Mereu sunt probleme cand incepi sa cantaresti banii, asa ca fug un pic de partea asta.

Deci in loc sa pot anual sa am bani pentru nu stiu ce masina, prefer sa am bani de un suc si sa ma intalnesc cu cel mai drag prieten.

Eu cred in scoala. Ea iti poate da o anumita valoare. Oamenii cauta specialisti si cunoscatori, iar daca esti bine pregatit n-ai de ce sa ai emotii.

Adrian Mitrea: Te simti norocos ca software-ul este acum pe val si ai ocazia sa faci ceea ce-ti place?

Codrut Diaconu: Da! E atat de fain sa nimeresti intr-o directie in care sa nu-ti faci griji si sa-ti mai si placa pe deasupra. Am colegi care fac facultati mult mai riscante, sa zic asa. Deci ma simt norocos in acest domeniu care e viu si in continua dezvoltare.

Adrian Mitrea: De ce crezi ca vin corporatiile in Romania si in Iasi?

Codrut Diaconu: Am o parere buna despre romani, ca au o minte buna. Si salariile de aici sunt mai mici fata de acelasi tip de munca, dar facut in alta parte.

Adrian Mitrea: Ce lipsuri resimti, ca student?

Codrut Diaconu: Exista o lipsa de profesori. Ca stundent, dupa patru ani de facultate, te duci si te angajezi pe o suma de doua ori mai mare decat cea pe care o primeste un profesor. E normal sa te duci unde munca ta este mai apreciata inclusiv din punct de vedere financiar.

Acesta este un dezavantaj pe care-l vad eu si apreciez extraordinar de mult profesorii care sunt foarte buni, dar care stau acolo sa-i invete pe altii. Sunt convins ca daca s-ar duce in orice firma ar castiga mult mai multi bani

Dar ii simt ca vor sa stea si sa-i invete pe altii, vor sa transmita mai departe ce stiu. Ma ajuta foarte mult acest lucru. Ma gandesc pe viitor si la sfera aceasta academica. Mi-ar placea sa nu am probleme financiare si sa vad ca pot sa dau mai departe ce am invatat.

Si profesorul care ne-a indrumat catre Electro-Mobility era foarte fericit sa ne indrume, se vede satisfactia atunci cand studentii sunt interesati. Revenind la concurs, iata ca leaga si astfel de relatii intre studenti si profesori, abordare pe care un curs n-ar putea s-o aiba. Si acesta este un castig.

Adrian Mitrea: Care sunt specificatiile masinutei cu care voi ati participat la Electro-Mobility?

Codrut Diaconu: Avem o abordare de condus autonom pentru masinuta noastra si folosim Machine Learning, mai exact o retea neuronala. Noi n-am fost expusi domeniului acesta in facultate, pana acum. Urmeaza.

Dar am citit noi de capul nostru si am incercat sa vedem ce putem face. E meritul unuia dintre colegi, pentru ca el stia mai multe in domeniu. Eu aveam un model de lucru pe baza interpretarii imaginilor.

E clar ca solutia cu Machine Learning e mai complexa si mai scumpa din punct de vedere computational, iar ce ma bucura este faptul ca am reusit, cu experienta noastra minimala, sa facem aceasta masinuta sa se conduca singura. Uneori mai greseste, dar chiar am ajuns la niste rezultate foarte bune.

Adrian Mitrea: Cum e viata in facultate, dincolo de performante si de aceste concursuri studentesti?

Codrut Diaconu: Fiecare face in facultate cam ce-i bate capul. Cred ca si numele i se trage foarte bine din faptul ca e… facultativa. Exista tendinta studentilor sa creeze grupuri. Si eu sunt intr-un grup. Suntem cinci dintre cei mai buni studenti din punctul de vedere al notelor. Bine, notele nu sunt mereu cel mai relevant criteriu. Dar ca idee facem schimb de informatii si de idei, ne dezvoltam unul pe celalalt.

Sunt studenti care nu au un grup anume, sunt si exemple pozitive si exemple negative.

Cam un sfert dintre studenti mucesc zdravan. Sunt oameni diferiti din punct de vedere intelectual, dar care muncesc cu adevarat si isi dau silinta. Cred ca asta conteaza cu adevarat.