Motocicletele germane Schwalbe fabricate pana in anii ’80 renasc in 2017 intr-o varianta cu propulsie electrica, fiind fabricate in Polonia, dar tot de o firma germana, numita Govecs, care a preluat numele de model Schwalbe de la fabricantul initial, compania Simson. Pretul de pornire in Germania pentru un scuter electric Schwalbe este de 5.390 euro cu TVA (19%), iar livrarile demareaza in aceasta vara, scuterul fiind prezentat pentru prima data in 2016, la Berlin.
Modelul de motoreta Schwalbe a fost produs de constructorul german Simson, insa fabricatia a incetat in 1986. Compania Simson in sine a luat fiinta in 1856, fiind fondata de fratii Lob si Moses Simson, iar de-a lungul timpului a produs armament, masini, motociclete si mopede. Compania a disparut oficial in 2003, dupa mai multi ani in care nu s-a putut reinventa.
Motocicleta Simson Schwalbe va avea insa un viitor, fiind fabricata incepand cu 2017 de producatorul german de scutere electrice Govecs.
Practic, Govecs a cumparat drepturile pentru Schwalbe si a reinventat acest vehicul motorizat pe doua roti prin trecerea lui la propulsie electrica, in parteneriat cu Bosch. Din punct de vedere estetic noul scuter pastreaza fidel design-ul modelului vandut in Germania de Est in ’70 si ’80. Asadar, avem de-a face cu un scuter retro.
Fanii motocicletelor si oamenii care erau deja nascuti in Romania anilor ’90 isi amintesc cu siguranta de marca romaneasca Mobra – marca ce nu s-a bucurat insa de o relansare precum Schwalbe.
Pretul de pornire in Germania este de 5.390 euro cu TVA (19%), iar o versiune cu maxime dotari costa deocamdata 6.640 euro cu TVA. In zona superioara de pret exista loc de crestere odata cu introducerea versiunilor care pot prinde o viteza maxima mai mare, dar chiar si asa cu greu pretul va trece de 7.000 euro cu tot cu TVA.
Momentan Govecs Schwalbe are viteza limitata electronic la 45 km/h (omologarea europeana L1E) si poate avea o autonomie de circa 60 km (cu o baterie) sau de 120 km (cu doua baterii). Fata de pretul de baza, ce include scuterul cu o singura baterie, adaugarea bateriei suplimentare ridica pretul cu 600 euro, iar sistemul ABS cu 290 euro.
O baterie are o capacitate de 2,4 kW si se incarca in maximum o ora si jumatate la o priza conventionala/domestica (putere instalata 3,7 kW, curent alternativ).
Firma germana Govecs, cu sediul in Munchen, produce scuterul electric Schwalbe in Polonia si are sprijinul Bosch pe partea de cercetare si dezvoltare, plus unele componente. Practic Bosch a dezvoltat si produce motorul electric, bateria, incarcatorul (1.800 Wh) si electronica de control.
Motorul in sine poate livra o putere cuprinsa intre 4 kW si 10,5 kW.
Am testat scuterul electric Schwalbe pe pista de incercari Bosch din Boxberg, Germania, iar scuterul se remarca prin rafinament, silentiozitate, o manevrabilitate foarte buna si performante de accelerare foarte bune, chiar si cu doi barbati adulti pe sa. Demarajul este excelent si nu simti ca motorul se plafoneaza sau pierde putere pe masura ce te apropii de viteza maxima. De asemenea este remarcabila finetea si precizia manetei de acceleratie. Transmisia are raport fix (deci nu exista cutie de viteze) utilizand un reductor conectat la motorul electric, iar actionarea rotii din spate se face prin curea dintata.
Exista planuri pentru a lansa si o versiune delimitata a scuterului electric Schwalbe, care poate atinge viteze de peste 100 km/h. Pentru aceasta este insa nevoie de o alta omologare, iar acest lucru se va intampla cel mai probabil prin 2018. Pana atunci, incepand cu aceasta vara, se comercializeaza versiunea limitata la 45 km/h.
Piata scuterelor electrice este inca neexplorata de producatorii clasici de motociclete si scutere. Vespa va avea si ea o versiune electrica din 2017, iar BMW Motorrad au si ei un model. Mai exista o varietate de scutere electrice chinezesti, insa retelele de distributie, service si promovare sunt aproape inexistente. Daimler/smart anuntatera un asemenea scuter pentru 2014, dar au abandonat ideea.