Acasa Ford Ford va avea un nou CEO, James Hackett, dupa ce in mandatul lui Mark Fields actiunile companiei au scazut cu 40%

Ford va avea un nou CEO, James Hackett, dupa ce in mandatul lui Mark Fields actiunile companiei au scazut cu 40%

de Adrian Mitrea

Ford va avea un nou director general exectiv (CEO) la nivel mondial, in persoana lui James Hackett, schimbare survenita dupa ce actiunile Ford Motor Company au scazut cu 40% in cei trei ani de mandat ai actualului CEO, Mark Fields. Noul sef, James Hackett, a condus in trecut compania de mobilier Steelcase si in prezent are pozitie executiva in cadrul subsidiarei Ford Smart Mobility LLC.

Mandatul lui Mark Fields a inceput la 1 mai 2014, la acea vreme inlocuindu-l pe Alan Mulally. Lui Fields ii sunt acum contestate performantele de a alinia Ford pe o directie strategica solida. Iar in timpul mandatului sau (trei ani) actiunile Ford au scazut cu 40%.

Noul sef global al Ford, James Hackett, a lucrat in trecut ca executiv in industria mobilierului, pentru Steelcase (timp de 30 de ani), iar acum este sef al subsidiarei Ford Smart Mobility LLC. Aceasta mutare este si una de imagine, nu doar strict legata de competente, deoarece Ford vrea sa aloce mai multe resurse masinilor autonome si solutiilor de mobilitate avansate.

Totusi, cu toate criticile care ii sunt aduse, sub conducerea lui Mark Fields Ford a avut profit la nivel mondial, operatiunile din Europa au ajuns de pe pierdere pe profit, iar gama de masini cu latura sportiva (ST, RS, ST Line) cunoaste un succes fara precedent. Pe de alta parte, Ford nu are o gama coerenta de masini electrice si hibride la fel de avansate precum competitorii sai directi, Toyota si Volkswagen.

surse: New York Times, Financial Times, Reuters.

Lasa un comentariu